Data publicării: 22 martie 2021

În fiecare an, în 22 martie, este marcată Ziua Mondială a Apei. Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, în data de 22 decembrie 1992. Din anul 1993, este marcată şi în România.

„Prețuim apa” – tema anului 2021

Sloganul sub care este marcată Ziua Mondială a Apei în anul acesta este „Prețuim apa”, subliniind valoarea de mediu, socială și culturală pe care oamenii o acordă apei. Site-ul oficial al campaniei poate fi consultat AICI.

Campania se desfășoară pe rețelele de socializare și își propune să genereze conversații, să adune opinii și comentarii de la oameni din întreaga lume despre apă și ce înseamnă aceasta pentru ei. Scopul este de a înțelege modul în care oamenii apreciază apa – indiferent dacă modul în care o privesc este economic, social, cultural sau de altă natură – și ce rol joacă în viața lor.

Dincolo de aceasta, Ziua Mondială a Apei, un eveniment internațional de conștientizare major, își dorește să atragă atenția faptului că apa nu este o resursă inepuizabilă. În același timp, apa este esențială pentru însăși existența vieții!

Cu toate acestea, se estimează că 2,2 miliarde de oameni (Conform ToolKit-ului WWD 2021) trăiesc fără apă potabilă accesibilă și curată. Consumul de apă contaminată poate duce la o serie de boli care pun viața în pericol.

Poluarea apei afectează și viața sălbatică. Nu numai oamenii necesită acces la apă curată. În fiecare an, nenumărate animale mor ca urmare a poluării apei. Poluarea poate apărea în mai multe moduri, de la gunoi fizic la scurgeri de substanțe chimice, ceea ce face ca apa să devină toxică pentru animalele care depind de ea, fie pentru băut, fie ca habitat. În acest context, poluarea cu azot provenind din agricultură și zootehnie este una dintre cele mai frecvente forme de afectare a corpurilor de apă. Rezultatele sunt de intensități diferite, mergând de la scăderea calității apei până la unele deosebit de grave, culminând cu moartea unor nou-născuți.

De asemenea, poluarea apelor cu azot provoacă eutrofizarea, fenomen care are drept consecință înmulțirea unor anumite categorii de alge. Efectele sunt devastatoare asupra faunei acvatice, precum și a celei din zonele adiacente cursurilor de apă.

Este un bun prilej să devenim mai solidari și să prevenim acest fenomen, apărând împreună apa noastră!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: