Absolut fiecare petic de pământ pe care ecosistemele se dezvoltă cât mai aproape de condițiile naturale este foarte important pentru Planetă. Există, însă, unele zone care se constituie în adevărate „reactoare” ale vieții. Acolo toate procesele se desfășoară mai repede, mai puternic, iar numărul elementelor și organismelor implicate este mult mai mare. Este vorba despre zonele umede.
Pentru a sublinia importanța lor, ziua de 2 februarie a fost declarată Ziua Internațională a Zonelor Umede.
Oamenii trebuie să fie conștienți de importanța zonelor umede!
La 2 februarie 1971, în orașul iranian Ramsar, de pe malul Mării Caspice, a fost semnat, sub egida UNESCO, un tratat internațional asupra zonelor umede. România a aderat la Convenția Ramsar la 21 septembrie 1991, prin înscrierea Deltei Dunării pe lista siturilor acesteia.
Începând din acest an marcarea Zilei Mondiale a Zonelor Umede este și mai semnificativă, deoarece la 30 august 2021, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția 75/317 care a înscris evenimentul în calendarul ONU.
Tema centrală a marcării acestei zile în anul acesta este evidențierea modului în care zonele umede își pun amprenta asupra oamenilor și naturii și importanța acțiunilor pentru a asigura conservarea și utilizarea durabilă a zonelor umede pentru oameni și sănătatea Planetei.
Aproape 90% din zonele umede ale lumii au fost degradate începând din anii 1700, iar astăzi pierdem zonele umede de trei ori mai repede decât pădurile. Cu toate acestea, zonele umede sunt ecosisteme extrem de importante care contribuie la biodiversitate, atenuarea și adaptarea la modificările climatice, asigură disponibilitatea apei dulci și acționează ca o pârghie esențială pentru economiile mondiale.
„Este urgent să creștem gradul de conștientizare, la nivel național și global, cu privire la importanța zonelor umede, pentru a inversa procesul de pierdere rapidă a acestora și pentru a încuraja acțiunile de conservare și restaurare a lor”, se arată în mesajul ONU, transmis cu acest prilej.
În ceea ce privește țara noastră, până în prezent au mai fost înscrise pe lista Ramsar, pe lângă Delta Dunării, alte 19 situri de importanţă internaţională, dintre care cele mai cunoscute sunt Parcurile naturale Comana, Lunca Mureșului și Porțile de Fier, Confluența Jiu-Dunăre și Olt-Dunăre, Brațul Borcea, Complexul piscicol Dumbrăvița, Tinovul Poiana Stampei, Lacul Techirghiol, Dunărea Veche – Brațul Măcin și Balta Mică a Brăilei. Acest din urmă loc este un bun exemplu despre cum oamenii pot să intervină: cândva transformată în Insula Mică a Brăilei, desecată și folosită ca teren agricol, în ultimele decenii a fost reabilitată ecologic și readusă la o stare foarte apropiată de cea inițială.