Data publicării: 15 martie 2023

La data de 15 martie 1962, J.F. Kennedy, preşedintele Statelor Unite ale Americii, rostea către Congresul American un mesaj în care susţinea, pentru prima dată, existenţa a patru drepturi fundamentale ale consumatorilor: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul de a fi ascultat şi dreptul de a alege produse şi servicii.

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor a fost marcată pentru prima dată la 15 martie 1983, de către mişcarea consumatorilor „Consumers International”, care, în prezent, cu peste 200 de organizaţii membre în peste 100 de ţări, reprezintă o mişcare internaţională de consum puternică, al cărei scop este de a ajuta la protejarea consumatorilor de pretutindeni.

Cu toții suntem consumatori!

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor a fost proclamată şi prin Rezoluţia nr. 39/248 din 1985 a Adunării Generale a ONU, intitulată „Principiile Directoare pentru Protecţia Consumatorilor”. Potrivit rezoluţiei ONU, consumatorul trebuie protejat de pericolul de a achiziţiona produse ce îi pot afecta viaţa, sănătatea, siguranţa. Drepturile consumatorului sunt de a alege, de a fi informat, de a nu fi înşelat, dreptul de a fi despăgubit şi dreptul de asociere. Pentru preţul pe care l-a achitat în condiţii contractuale bine definite, cumpărătorul trebuie să beneficieze de serviciul pe care l-a achiziţionat.

În fiecare an este ales câte o temă sub care este marcată această zi. În 2023 tema desemnată este „Tranziția către o energie curată”.

Una dintre condițiile esențiale de a ne fi respectate drepturile în calitate de consumatori este aceea de a ni le cunoaște. Respectarea drepturilor fiecărui consumator reprezintă o condiție a civilizației. Căci consumator nu sunt doar cei care cumpără o marfă, ci și cei care beneficiază de apă curentă, de servicii turistice, de sănătate, de transport, etc.

Iar unul dintre drepturile fundamentale ale cumpărătorului este de a fi protejat de pericolul de a achiziționa produse care îi pot afecta sănătatea.

Recomandările editorilor pe aceeași temă: