Data publicării: 9 mai 2022

În fiecare an, pe data de 9 mai, locuitorii Uniunii Europene marchează Ziua Europei. Aceasta este data la care Robert Schuman, în 1950, a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Doar împreună putem fi o forță!

Anul 2022 a fost declarat drept Anul European al Tineretului. În consecință, cea mare parte dintre acțiunile organizate vor fi subsumate acestui generic. Un alt context general aflat în centrul manifestărilor este războiul din Ucraina și solidaritatea europenilor cu cetățenii acestei țări.

În această zi, una dintre temele de meditație poate fi și modul în care România și românii contribuie la realizarea obiectivelor europene comune. În acest context, modul în care agricultorii, mari sau mici, participă la eforturile pentru transpunerea în practică a strategiilor agricole, poate fi una dintre teme. Ar mai trebui arătat că multe dintre aceste strategii au printre scopurile principale și conservarea și refacerea mediului. De fapt, aceasta ar fi cea mai importantă moștenire pe care am lăsa-o tinerei generații: ape curate, soluri de calitate, aer fără poluanți, o climă prietenoasă. Măcar la fel ca cele pe care le-am primit noi!

Pentru a putea obține aceste rezultate este nevoie de eforturi comune, pe întregul continent. Este demonstrat faptul că poluarea nu cunoaște granițe. Efectele ei trec frontierele și se transmit, din aproape în aproape, până la distanțe foarte mari. Este valabil mai ales în ceea ce privește poluarea marilor cursuri de apă ori cea a atmosferei. Din păcate, nu mai este ceva neobișnuit să aflăm că un accident care a provocat poluarea unui râu în centrul Europei, de exemplu, a avut efecte inclusiv asupra Deltei Dunării. Cât despre norii poluanți care aduc diverse substanțe, buletinele meteorologice ne informează adesea.

În concluzie, lecția cea mai importantă pe care ar trebui s-o recapitulăm cu ocazia Zilei Europei este aceea că fiecare trebuie să se implice, cu cât poate, în realizarea obiectivelor europene. Doar împreună putem fi o forță!

Recomandări ale editorilor pe aceeași temă: