Data publicării: 5 martie 2020

Venirea primăverii înseamnă și începerea unui nou ciclu biologic pentru majoritatea plantelor. Acest moment este cât se poate de potrivit pentru plantarea pomilor și a arbuștilor.

Atenție la cum se folosesc fertilizanții!

Pomii și arbuștii, inclusiv trandafirii plantați la început de primăvară își vor începe dezvoltarea odată cu frații lor mai mari. Astfel, vor crește armonios și într-un ritm normal. Dacă vor fi plantați mai târziu, atunci este posibil ca dezvoltarea să fie mai lentă și să apară unele dificultăți de adaptare la noul loc. Același lucru este valabil și pentru vița de vie.

Locul în care vor fi plantați pomii trebuie ales cu grijă. Nu trebuie să privim pomișorul așa cum arată în momentul plantării, ci așa cum va arăta peste cinci – șase ani, când i se va dezvolta coroana. Desigur că în livezile intensive socotelile se fac altfel. Oricum, între trunchiurile pomilor trebuie să fie cel puțin patru metri în livezile tradiționale, deși ideal ar fi ca distanța să ajungă la șapte – opt metri. În livezile intensive, distanța între rânduri trebuie să fie de cca. doi metri, astfel încât să permită circulația utilajelor.

Adâncimea gropii în care se plantează pomii trebuie să fie mai mare decât înălțimea rădăcinii. Sub rădăcină trebuie să rămână un strat de pământ afânat, care să permită pătrunderea noilor rădăcini, ce se vor dezvolta după plantare.

Există obiceiul, în unele părți, ca la plantare, în pământul ce se adaugă la rădăcină să se pună și îngrășăminte. Nu e un obicei util! Mai degrabă fertilizanții ar trebui împrăștiați și încorporați la suprafață, în jurul pomului, astfel încât să pătrundă treptat în pământ și să poată fi absorbiți de rădăcinile tinere. Altfel, nu vor fi folosite decât în mică măsură, cea mai mare parte fiind transportată în stratul freatic și de acolo direct în fântânile din jur!

În concluzie, începutul primăverii este un moment bun pentru a începe și o nouă livadă, dar cu grijă, să nu poluăm apa din fântânile noastre!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: