Data publicării: 24 iunie 2021

Până acum, în anul acesta, ploile s-au prezentat din plin la întâlnirea cu culturile. După cum prevăd meteorologii, până la sfârșitul lunii vor continua să fie destul de dese. Cantitatea de apă acumulată în sol a ajuns să compenseze în bună măsură seceta pedologică instalată încă de anul trecut și agravată de o iarnă cu puține precipitații. Și totuși, urmează iulie și august, luni în care temperaturile urcă până la peste 40°C, iar ploile se răresc simțitor. Așa că, iată câteva sfaturi ale specialiștilor referitoare la cum se poate crește rezistența culturilor la secetă.

Compostul, borul și potasiul vă pot salva culturile

Compostul vă poate salva culturile de secetă. Dacă aveți culturi în zone mai secetoase, cu mai puțină apă decât cantitatea optimă, asigurați-vă că adăugați compost în sol astfel încât culturile să poată crește la parametri optimi în condiții de umiditate limitată. Materia organică din compost permite rădăcinilor plantelor să ajungă mai adânc în sol și să găsească mai multă apă la adâncimi mai mari.

Mulcirea este și mai importantă, deoarece ajută la păstrarea umidității, menținând în același timp solul la temperaturi reduse și diminuând cantitatea de buruieni cu care culturile dvs. concurează pentru apă. Mulciul este esențial pentru păstrarea apei în sol, așadar puteți utiliza iarbă cosită care nu are reziduuri de pesticide sau erbicid, aspect foarte important atunci când se cultivă plante de natură alimentară folosind practici ecologice. Alte materiale pentru mulcire sunt paiele, cartonul, așchiile de lemn, frunzele sau combinați materiale, cum ar fi carton și paie. Când folosiți mulci pentru a menține apa în sol, este esențial să adăugați cel puțin 10 centimetri de mulci deasupra solului.

În afară de aceste metode care se axează pe păstrarea apei în sol, există și tratamente care se aplică direct plantelor. O serie de substanțe, din gama biostimulatorilor, determină dezvoltarea sistemului radicular al plantelor. Rădăcinile devin mai dese și pătrund la adâncimi mai mari. Astfel ele pot explora un volum mai mare pentru a găsi apa și substanțele hrănitoare.

O altă gamă de tratamente este axată pe administrarea de microelemente. Între acestea, borul determină modificări ale fiziologiei plantelor care le determină să își mărească rezistența în condițiile insuficienței apei. De asemenea, potasiul crește și el rezistența la secetă.

Consultanții din cadrul Direcțiilor Agricole Județene, precum și cei ai Agențiilor Fito-sanitare vă pot oferi cele mai avizate sfaturi referitoare la utilizarea acestor tratamente în funcție de condițiile locale!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: