Data publicării: 27 mai 2022

Iată că ne aflăm la începutul sezonului căpșunilor și cireșelor. În această perioadă, una dintre problemele principale este de a asigura sănătatea plantelor și a fructelor.

Respectați perioadele de pauză!

Fără îndoială că mare parte a tratamentelor au fost făcute de către fermieri până acum. La sfârșit de mai, în ceea ce privește cireșele, amenință două pericole, care pot duce la pierderi însemnate de recoltă. Una dintre ele este monilioza, o boală provocată de ciuperci, iar cealaltă este atacul muștei cireșelor. Pentru prima dintre boli se folosește un antifungic cu spectru larg, care se aplică mai ales după ploaie.

În ceea ce privește musca cireșelor, aceasta se combate cu un insecticid de contact. Trebuie notat că aceasta apare în general în aceleași zone. Musca cireșelor poate fi combătută foarte eficient și prin mijloace biologice. În acest scop, este necesar ca solul să fie săpat în zona cireșilor. Apoi, atunci când fructele își schimbă culoarea din verde în galben, în pomi se aplică capcane de culoare galbenă pentru insecte. Muștele vor fi atrase de capcane și nu vor mai ataca fructele. Viața muștei cireșului se desfășoară pe doar câțiva metri pătrați. Larvele acesteia se dezvoltă în fructe, apoi cad și se îngroapă în sol, chiar sub coroana pomului în care s-au născut. Primăvara, noua generație de muște iese la suprafață. Nefiind bune zburătoare, se îndreaptă spre cel mai apropiat cireș și își depun ouăle în fructele acestuia. O femelă depune între 50 și 200 de ouă. De aceea, combaterea biologică este foarte eficientă.

În cazul utilizării substanțelor chimice, este absolut necesar să se respecte perioadele de pauză înaintea recoltării. În cazul fungicidelor, acestea sunt de două – trei zile. La insecticide, însă, depășesc uneori două săptămâni!

La căpșuni, principalul dăunător în această fenofază este tot o ciupercă, respectiv putregaiul cenușiu. Pentru combaterea acestuia, specialiștii recomandă aplicarea unor tratamente specifice, cu fungicide de contact. Majoritatea acestora sunt pe bază de cupru și necesită o perioadă de pauză de minimum trei zile!

Recomandări ale editorilor pe aceeași temă: