Data publicării: 29 martie 2023

În orice gospodărie – și cu atât mai mult într-o fermă – se adună tot felul de deșeuri. Gestionarea corectă a acestora înseamnă nu numai păstrarea curățeniei mediului, dar poate deveni un mijloc de economisire, ba poate chiar și o sursă de venituri pentru gospodari. Dar pentru aceasta este necesar să știm cum trebuie gestionată fiecare categorie de deșeuri.

Gestionarea responsabilă ne privește pe toți!

O primă categorisire a deșeurilor ar putea fi în funcție de sursa de proveniență: deșeuri din casă și deșeuri rezultate din celelalte activități. Apoi, ele trebuie împărțite în organice și anorganice. Deșeurile anorganice se colectează și ele pe categorii: plastic, metal, sticlă și hârtie. Conform legilor în vigoare, societățile de salubritate sunt obligate să primească deșeurile astfel sortate. Ba chiar mai mult decât atât, autoritățile locale trebuie să organizeze puncte de colectare a acestor deșeuri.

O mențiune aparte trebuie făcută referitor la ambalajele de pesticide. Acestea, după ce au fost dublu clătite, se returnează furnizorului, indiferent de materialul din care sunt făcute.

În ceea ce privește resturile organice, nici colectarea acestora nu trebuie să se facă la întâmplare. Gunoiul de grajd, așa după cum am arătat în mai multe rânduri, se colectează pe platformele special amenajate. În principiu, nu este o problemă dacă în el se adaugă și unele resturi vegetale, precum coji de legume sau chiar resturi de hârtie. În schimb, bucățile de lemn și, cu atât mai mult, sticla, metalul sau plasticul, constituie o problemă gravă. Iar rezultatul este acela că aceste resturi se vor regăsi în compost și vor ajunge pe câmp. Asta dacă nu cumva, până atunci, vor produce defecțiuni la utilajele de compostare ori la mașinile de împrăștiat!

O mențiune aparte trebuie făcută și pentru deșeurile rezultate din construcții. Acestea se colectează separat și se depozitează pe platformele special amenajate. Pot fi refolosite ca bază pentru betoane ori ca umplutură pentru fundații. Dar, în nici o situație nu trebuie lăsate la întâmplare!

Gestionarea responsabilă a resturilor din gospodărie este o chestiune care trebuie să ne privească și să ne implice pe toți!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: