
Aşa cum deja am arătat, culturile de acoperire, numite şi „de înverzire”, aduc o seamă de avantaje fermierilor. Totuşi există unele condiţii. Culturile de înverzire se realizează cu anumite specii de plante. Există anumite amestecuri omologate, în urma experimentelor realizate pe teren. Doar pentru cultivarea acestor amestecuri este acordată subvenţia de cca. 58 euro/ha/an.
Măzărichea, muştarul, orzul ori lupinul – componente ale culturilor de acoperire
Până la ora actuală, pe lista APIA se regăsesc 17 amestecuri. Patru dintre acestea conţin muştar, care se poate asocia cu mazăre, phacelia, ovăz sau rapiţă.
Rapiţa mai poate fi utilizată în asociere cu triticale sau cu secară. Alte amestecuri au la bază măzărichea de toamnă, în combinaţie cu latir, ovăz, secară, triticale sau camelină. Ovăzul se poate combina cu mazăre, latir sau cu bob. Alte amestecuri foarte valoroase au la bază trifoiul, asociat cu phacelia, secară sau lupin.
Pentru o mai bună edificare, recomandăm consultarea site-urilor APIA. Lista amestecurilor este în continuă extindere, astfel încât e posibil să găsiţi noi variante de culturi de acoperire.
O condiţie esenţială pentru acordarea subvenţiei este ca respectivele culturi să fie menţinute o perioadă de cel puţin opt săptămâni (56 de zile) de la răsărire. Semănatul lor trebuie făcut în perioada 1 iulie – 1 octombrie. Distrugerea lor se face prin înglobare mecanică în sol.
Foarte important de precizat este faptul că se interzice cu desăvârşire orice tratament cu produse de protecția plantelor (PPP)!
Conform noilor strategii europene, utilizarea culturilor de acoperire va fi stimulată pe scară tot mai largă. Aşa cum rezultă din mai multe rapoarte, este una dintre căile prin care se pot atinge mai uşor obiectivele legate de sechestrarea carbonului, reducerea consumului de pesticide şi conservarea solurilor.
În concluzie, culturile de acoperire numite şi „de înverzire” reprezintă unul dintre cele mai eficiente şi mai moderne mijloace de a proteja solul, de a mări eficienţa fermelor şi de a preveni poluarea apelor cu nutrienţi!