Data publicării: 13 ianuarie 2021

Pentru orice fermier, eficiența semănatului este unul dintre primii factori de la care începe calculul eficienței activității din exploatație. Eficiența semănatului ține de mai mulți factori și implică numeroase aspecte. Unul dintre ele se referă la gradul de germinabilitate a semințelor. Apoi mai contează câte dintre plantele abia răsărite reușesc să supraviețuiască bolilor și dăunătorilor în primele zile. Nu în ultimul rând, aceste lucruri țin de tehnologia adoptată, de utilajele și de sămânța folosite. Dar, un rol important îl joacă și natura: cantitatea de precipitații și temperaturile.

Acum însă, o tehnologie nouă este pe cale de a rezolva o mare parte dintre probleme, fără mare bătaie de cap.

Semințe pe folie

Folii solubile în apă, dintr-un material special, prietenos cu mediul, sunt tăiate în benzi pe care se lipesc semințele ce urmează a fi folosite. După aceea, banda se derulează pur și simplu pe suprafața de cultivat și se acoperă cu pământ.

Acest sistem, cu totul revoluționar, prezintă o lungă serie de avantaje, mai ales pentru fermele mici. În primul rând, semințele pot fi semănate la intervale regulate, astfel încât este redusă risipa de material semincer, iar uniformitatea culturilor este asigurată.

Folia pe care sunt lipite semințele păstrează umiditatea și, într-o primă fază împiedică accesul insectelor dăunătoare. Acest lucru face ca procentul semințelor care germinează și se dezvoltă apoi, să crească, față de semănatul direct.

Cheltuielile cu semănatul scad și ele în mod semnificativ, prin reducerea lucrărilor necesare. Un alt avantaj este legat și de reducerea tasării solului, ca urmare a reducerii numărului de treceri pe teren.

Îngrășămintele și tratamentele aplicate în primele faze de dezvoltare a plantei sunt reținute de folie în preajma seminței, fiind utilizate mai eficient. În timp – între 14 și 30 de zile, în funcție de condiții – folia se dizolvă, iar componentele sale sunt folosite ca hrană de către plante.

Acest procedeu a fost testat cu succes atât pentru cultura cerealelor, precum porumb, grâu, orz, soia, dar și pentru o gamă largă de legume, începând cu spanac și salată și încheind cu ceapă sau morcovi. De asemenea, pentru cultivarea gazonului și a unor straturi cu flori metoda s-a dovedit foarte eficientă!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: