Faptul că iarna se apropie de sfârșit și munca în grădini încă nu a început, face ca această perioadă să fie una foarte bună pentru instalarea sau reparațiile elementelor de bază ale sistemelor de irigații.
Apa este o resursă prețioasă, nu o risipiți!
Pe măsură ce încep să se dezvolte plantele, orice intervenție la țevile ori furtunele care alcătuiesc sistemul de irigații devine mai complicată și implică și unele distrugeri. De aceea, specialiștii recomandă ca imediat ce se poate intra pe teren și condițiile sunt cât de cât acceptabile, să faceți lucrările necesare pentru instalațiile de irigații.
În cazul în care aveți deja o instalație, verificați starea tubulaturii și a furtunelor. Înlocuiți segmentele crăpate sau distruse. De asemenea, verificați dacă nu cumva, peste iarnă, diverse animale – în general rozătoare – s-au adăpostit în instalație, formând dopuri care împiedică funcționarea normală. Aceleași animale este posibil să fi ros porțiuni din instalație.
Acolo unde se dorește instalarea unui sistem nou de irigații, indiferent că este vorba despre unul prin picurare sau unul prin aspersiune, este momentul potrivit pentru întinderea țevilor și a furtunelor.
În orice caz, fie că este vorba despre un sistem vechi sau unul nou, este recomandabil ca montarea duzelor de udare sau a aspersoarelor să se facă mai târziu, înainte de pornirea sistemului, pentru că, pe timpul primăverii, este posibil ca acestea să se colmateze.
În ceea ce privește sistemele de irigații în câmp, în acest sezon se face revizia pompelor, în așa fel încât ca ele să se afle în stare de funcționare și să poată fi pornite la nevoie.
De asemenea, este bine ca după topirea zăpezilor să se poată face o determinare, cât de aproximativă, a rezervei de apă în sol. Aceasta, împreună cu informațiile pe care le puteți obține prin amplasarea unor pluviometre în diverse puncte din fermă, vor putea oferi informații vitale pentru calculul necesarului de apă suplimentară pentru culturi.
Și nu uitați: apa este o resursă prețioasă. A o risipi pentru irigații de care nu este nevoie este aproape la fel de rău ca a o polua cu nitrați din îngrășăminte inutile!