Ministerul Apelor și Pădurilor
Romanian presidency of the Council of the European Union
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Seria reuniunilor zonale "Gunoiul de grajd - bunăstare pentru fermieri!" a ajuns și la Târgu-Mureș

Data publicării: 7 iunie 2019

Ieri, 6 iunie, s-a desfășurat la Târgu-Mureș cea de-a treia dintre reuniunile de lucru zonale organizate de către Ministerul Apelor și Pădurilor, prin Unitatea de Management a Proiectului "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți" (UMP - CIPN), în cadrul campaniei "Apăr Apa".

Reuniune Regională - Târgu Mureș, 6 iunie 2019

La întrunire au participat reprezentanți ai Consiliului Județean, reprezentanți ai primăriilor din județ, factori de conducere și specialiști din cadrul APIA, Agenției de Protecția Mediului, Gărzii de Mediu, Sistemului de gospodărire a Apelor, precum și ai altor entități interesate în domeniu.

Participanții au apreciat manifestarea cu atât mai interesantă și necesară, cu cât județul Mureș este unul în a cărui economie zootehnia ocupă un loc însemnat. Ca atare și problemele adiacente acestui sector sunt de un interes major. În acest context, tema centrală a întâlnirii - modul în care gestionarea corectă, la nivel comunal, a gunoiului de grajd reprezintă un mod de a rezolva mai multe probleme dintr-odată – a fost cu atât mai oportună.

Managementul potrivit al gunoiului de grajd este, în primul rând, o cale de a elimina una dintre cele mai periculoase surse de poluare cu nitrați a apelor din pânza freatică și a celor de suprafață. În același timp, reprezintă un mod de obținere a unor îngrășăminte organice eficiente și curate pentru suprafețele agricole adiacente comunelor.

O atenție specială a fost acordată și modului de transmitere a exemplelor de bune practici în domeniu și a colaborării între fermieri și între fermieri și specialiști. Unul dintre noile instrumente puse la îndemână este help-desk-ul creat în cadrul programului, care permite un transfer rapid, comod și eficient de cunoștiințe, folosind în principal fermierii ca factor de diseminare.

Revenind la aspectele practice, specialiștii UMP – CIPN au prezentat un set de reguli simple care, odată aplicate, ajută fermierii să respecte regulile în vigoare astfel încât să se conformeze normelor de eco-condiționalitate și să își poată păstra integral subvențiile APIA de care beneficiază.

Interesul cu care au fost urmărite aspectele prezentate a fost sporit și de conștientizarea faptului că, în ultimii ani, apa mai multor izvoare din orașul-gazdă a devenit nepotabilă din cauza poluării cu nutrienți.

Seria întâlnirilor va continua la sfărșitul acestei luni, la Cluj-Napoca.

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies