Data publicării: 17 ianuarie 2022

După cum se știe, începând cu acest an, noul Program de Acțiune (PA), permite aplicarea, în anumite condiții, a unor cantități limitate de îngrășăminte chimice la culturile de toamnă și la cele extra-timpurii și în perioada de interdicție. Acest lucru prezintă o serie de avantaje, dar, în egală măsură, implică și o responsabilitate sporită!

PA indică exact condițiile în care se poate face fertilizarea

Modul cum s-a manifestat iarna aceasta, mai ales în sudul țării, pare a-i încuraja pe fermieri să aplice fertilizanți la culturile de cereale. Dar acest lucru trebuie făcut cu mare atenție, pentru a nu polua apele din pânza freatică sau pe cele de suprafață. Tocmai de aceea reamintim regulile pe care PA le instituie referitor la aplicarea de îngrășăminte chimice.

În primul rând, nu trebuie uitat că se pot aplica maximum 50 kg. azot substanță activă/ha și doar îngrășăminte chimice.

Apoi, PA prevede o serie de reguli obligatorii referitoare la aplicarea de fertilizanți, în general. În conformitate cu Articolul 10 din PA, îngrăşămintele solide pot produce poluare în situaţia unor ploi abundente ce intervin imediat după aplicare. Conform aceluiași articol, se interzice aplicarea oricărui tip de îngrăşământ (organic sau chimic), pe timp de ploaie, ninsoare, soare puternic şi pe terenurile cu exces de apă, inundate, îngheţate sau acoperite cu zăpadă. De asemenea, nu se aplică îngrăşăminte dacă solul este crăpat (fisurat) în adâncime sau solul este săpat în vederea instalării unor drenuri sau pentru a servi la depunerea unor materiale de umplutură.

Articolul 12 al PA instituie o serie de obligații privind tehnicile de aplicare a îngrăşămintelor chimice. Astfel, nu trebuie să se lucreze cu material cu bulgări sau cu granulaţie mai mare decât cea de fabricaţie şi să nu se lucreze dacă umiditatea aerului este mai ridicată, pe ceaţă sau burniţă. Se vor utiliza îngrășăminte uscate. În acest sezon, condițiile enumerate sunt frecvente, astfel încât momentul unei eventuale fertilizări trebuie ales cu mare grijă. Același articol mai cere adoptarea unei maxime prudenţe atunci când terenul agricol prezintă fenomenul de scurgere de suprafaţă. Riscul este maxim când terenul este saturat de apă sau îngheţat – motiv pentru care aplicarea în aceste condiții este interzisă.

În cadrul culturilor din sere, nu se vor evacua în afara acestora apele provenite din irigaţii, care conţin, printre altele, substanţe şi fertilizanţi. Această cerinţă se realizează prin recircularea întregii cantităţi de apă rezultată din colectarea drenajului, condensului şi a apei de irigaţii.

În concluzie, fertilizarea în timpul ferestrelor iernii trebuie făcută cu un plus de responsabilitate, astfel încât poluarea apelor să fie evitată!

Recomandări ale editorilor pe aceeași temă: