Data publicării: 15 mai 2020

Epidemia de COVID-19, provocată de noul coronavirus SARS-CoV-2, ne-a schimbat viața tuturor. Modul nostru de a trăi a fost transformat. Am trăit experiențe care ne-au schimbat rutina și am învățat lecții destul de dure. Este firesc să fim nerăbdători ca măsurile restrictive aplicate să fie ridicate. Dar atenție: aceasta nu înseamnă că lucrurile vor reveni din nou așa cum erau înainte de pandemie!

Unele forme de protecție trebuie să ne intre în reflex!

Ridicarea unora dintre măsurile restrictive nu înseamnă că amenințarea a dispărut. Dimpotrivă, virusul se află în continuare printre noi și poate reveni cu putere. Deocamdată, încă nu este disponibil un vaccin care să poată preveni îmbolnăvirea. Ca atare, menținerea unei igiene stricte rămâne una dintre principalele căi spre a ne feri de infestare. De asemenea, portul măștii de protecție, mai ales în spațiile închise în care se află mai multe persoane – fie că vorbim despre magazine sau despre hale de producție – trebuie să devină un obicei. Păstrarea distanței de 1,5 – 2 metri între oameni, deși contravine stilului nostru de viață de până acum, trebuie încă să ne rămână în reflex.

Întâlnirile cu prietenii, cu familia, în grupuri mari, atât de obișnuite, mai ales în sezonul cald, mai trebuie amânate încă o vreme, spun medicii. Altfel, riscul ca zilele negre din martie și aprilie să se întoarcă este maxim.

Un alt lucru pe care fermierii trebuie să îl aibă mereu în vedere este acela că un organism sănătos poate face mult mai ușor față atacului coronavirusului. Așa cum au arătat cercetările și cum am scris și noi, poluarea cu azot scade rezistența la COVID-19. Cum se știe, principalul efect al consumului de apă infestată cu azotați este diminuarea capacității de transport a oxigenului în sânge. Adică același efect pe care îl produce și îmbolnăvirea de COVID-19!

Pe de altă parte, un studiu realizat de cercetătorii germani a demonstrat că cea mai mare rată a mortalității de COVID-19 s-a înregistrat în regiunile cele mai poluate cu azot!

În concluzie, respectarea normelor referitoare la eliminarea poluării cu azot reprezintă, în sine, o formă de protecție împotriva COVID-19, alături de celelalte forme de protecție!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: