Poluarea cu compuși de azot nu vizează doar contaminarea apelor cu nitrați. Și amoniacul este un poluant atmosferic inclus în Directiva (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici (Directiva NEC). Aceasta stabilește pentru fiecare stat membru limite clare de reducere a emisiilor pentru poluanți majori — inclusiv amoniacul — care contribuie la formarea particulelor fine și la acidifierea ecosistemelor.
România are angajamente de reducere a emisiilor de amoniac, astfel: o reducere de 13% în perioada 2020–2029 față de 2005 (an de referință), și de 25% în 2030 și orice an după 2030, conform legii 293/2018. În acest context, Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au inițiat un nou set de discuții tehnice privind reducerea emisiilor de amoniac (NH₃) provenite din agricultură.
Forma revizuită a Planului Național pentru Limitarea Emisiilor de Amoniac urmează să fie transmisă Comisiei Europene în trimestrul al II-lea al anului 2026. Termenul de intrare în vigoare preconizat este 1 ianuarie 2027.
Documentul va include un calendar etapizat pentru adoptarea tehnologiilor cu emisii reduse, precum și indicatori de performanță monitorizați de Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM).
De unde provine amoniacul
Conform specialiștilor, cauza principală a poluării cu amoniac o reprezintă pierderile de azot din zootehnie și din utilizarea fertilizanților. Amoniacul rezultat din agricultură provine, în proporție de peste 90%, din manipularea, depozitarea și aplicarea gunoiului de grajd și a dejecțiilor lichide. Restul se datorează aplicării îngrășămintelor minerale pe sol, în special a ureei.
Mai concret, factorii identificați ca principali generatori de emisii sunt:
- depozitarea gunoiului de grajd în aer liber, fără acoperire sau impermeabilizare;
- aplicarea îngrășămintelor la suprafață, fără încorporare rapidă în sol;
- folosirea ureei și a apelor reziduale fără stabilizanți de azot;
- perioadele de aplicare nepotrivite (în zile calde și cu vânt);
- densitatea mare a animalelor în ferme mici, neechipate pentru colectarea și tratarea dejecțiilor.
Ce măsuri propun specialiștii
Rezultatele dezbaterilor de la începutul acestui an au fost integrate în procesul de actualizare a Programului Național de Control al Poluării Atmosferice (NAPCP 2026–2030). Ele vizează atât măsuri tehnice, cât și instrumente economice.
Printre principalele propuneri se numără:
- obligativitatea acoperirii platformelor de depozitare a gunoiului de grajd, fie cu materiale permeabile (folie semipermeabilă), fie prin sisteme de tip biocap;
- utilizarea echipamentelor de aplicare la sol cu pierderi reduse, cum ar fi injectoarele de nămol sau echipamentele cu distribuție joasă (bande flexibile, discuri tăietoare);
- interzicerea aplicării ureei simple după 2028, dacă aceasta nu este tratată cu inhibitori de urează;
- promovarea digestiei anaerobe și a valorificării gunoiului de grajd pentru biogaz, ca măsură dublă — reducerea emisiilor și obținerea de energie regenerabilă;
- stimulente pentru acoperirea bazinelor de dejecții lichide la fermele zootehnice mari, prin granturi de investiții în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027;
- condiționarea subvențiilor APIA de respectarea practicilor care limitează pierderile de amoniac, incluzând calendarul optim de fertilizare și metodele de aplicare directă în sol.
Cum sunt ajutați fermierii să contribuie la reducerea emisiilor
O parte dintre aceste obiective vor fi realizate și prin intermediul Proiectului RAPID. Mai exact, prin intermediul echipamentelor pe care fermierii le utilizează ca urmare a participării în cadrul programului. Experiența lor, transmisă prin intermediul specialiștilor, al întâlnirilor din ferme, dar și al sesiunilor de instruire din cadrul RAPID, va contribui la reducerea acestui tip de poluare.
Amoniacul, la fel ca azotul solubil, are un traseu circular: revine în atmosferă, apoi în ploaie, în sol și, în cele din urmă, în apă sau în lanțul alimentar. De aceea, strategiile europene actuale vorbesc nu doar despre „reducerea poluării”, ci despre „managementul total al azotului” — o filozofie agricolă în care fermele nu mai urmăresc doar producția, ci și balanța chimică dintre sol, aer și apă.
Trecerea la astfel de practici nu este doar o cerință de mediu, ci poate deveni și o oportunitate economică. În state precum Danemarca sau Țările de Jos, fermele care au implementat sisteme de aplicare directă a dejecțiilor în sol au reușit să reducă pierderile de azot cu peste 30%. Ca urmare, au realizat economii semnificative la costurile cu fertilizanții. România încearcă acum să urmeze aceeași direcție, metodic, pas cu pas.