Data publicării: 12 octombrie 2022

În iunie 2022, în cadrul Green Deal-ului, Comisia Europeană a adoptat o propunere de refacere a ecosistemelor deteriorate și de restabilire a naturii Europei de la terenuri agricole și mări, la păduri și medii urbane, până în 2050. Ca parte a acesteia, Comisia propune reducerea cu 50% a utilizării pesticidelor chimice, precum și a utilizării pesticidelor mai periculoase, până în 2030.

„Este timpul să schimbăm viziunea!”

Comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides, a subliniat: „Este timpul să schimbăm viziunea asupra modului în care folosim pesticidele în UE. Este vorba despre sănătatea cetățenilor noștri și a planetei noastre. Prin această propunere, îndeplinim așteptările cetățenilor noștri și angajamentele noastre din strategia De la fermă la consumator de a construi un sistem de producție alimentară mai durabil și sănătos. Trebuie să reducem utilizarea pesticidelor chimice pentru a ne proteja solul, aerul și alimentele și, în mod esențial, sănătatea cetățenilor noștri. Pentru prima dată, vom interzice utilizarea pesticidelor în grădinile publice și locurile de joacă, asigurându-ne că suntem cu toții mult mai puțin expuși în viața noastră de zi cu zi. Politica agricolă comună va sprijini financiar fermierii să acopere toate costurile noilor reguli pe o perioadă de 5 ani. Nimeni nu va fi lăsat în urmă.”

Țintele propuse includ inversarea declinului populațiilor de polenizatori până în 2030, creșterea biodiversității în ecosistemele agricole și forestiere și refacerea și reumidificarea turbăriilor drenate. Propunerea va contribui la asigurarea securității aprovizionării cu alimente în UE și în întreaga lume.

În ceea ce privește România, trebuie să spunem că fermierii noștri utilizează sub jumătate din cantitatea medie folosită de colegii lor europeni. Totuși, acesta nu este un motiv ca, acolo unde există alternative „verzi”, să nu se recurgă la acestea!

Mai multe amănunte despre aceste reglementări ale UE puteți găsi pe https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_22_3746.

Recomandările editorilor pe aceeași temă: