Cu toată priceperea fermierilor, de multe ori se întâmplă ca în sol să rămână cantități importante de azot, neutilizat de către plante. Acest azot rezidual se poate transforma într-o importantă sursă de poluare, în lipsa unui management corespunzător.
Pământul nu se lasă niciodată „la negru”!
Pentru a împiedica azotul rezidual să devină o sursă de poluare, în primul rând a apelor din pânza freatică, Codul de Bune Practici Agricole (CBPA) recomandă o serie de măsuri aflate la îndemâna fermierilor. O regulă importantă este că solul nu va fi niciodată lăsat ca „ogor negru” sau fără resturi vegetale. Această măsură este recomandabilă pentru toate terenurile cu folosinţă arabilă. Pentru aceasta, lucrarea de arătură cu întoarcerea brazdei poate fi înlocuită cu o lucrare superficială de discuit sau o altă lucrare asemănătoare efectuată de exemplu cu cizelul (uneori recunoscute ca lucrări de conservare a solului). Astfel de practici au avantajul că duc la creşterea conţinutului de materie organică în stratul superficial al solului.
După culturile semănate toamna, mai ales pe terenurile vulnerabile la eroziune şi în condiţii de umiditate ceva mai ridicată, tăvălugirea nu este recomandată.
În perioada de iarnă este de preferat ca solul să fie acoperit cu vegetaţie (culturi de toamnă) sau să rămână nelucrat ca mirişte, porumbişte sau acoperit cu mulci vegetal.
Porumbiştea nu oferă suficientă protecţie împotriva eroziunii şi din acest motiv, nu numai porumbul, dar şi alte prăşitoare sunt de evitat.
O altă variantă o oferă culturile de acoperire (cover-crops). Culturile de acoperire (catch-crops) sunt culturi cu creştere rapidă care cresc simultan sau în intervalul dintre cultivarea culturilor principale. Culturile de acoperire conduc la raţionalizarea timpului disponibil pentru creşterea plantelor.
Culturile de acoperire (secară, muștar, lupin) sunt utilizate pentru prevenirea scurgerii din sol a substanţelor minerale, prin absorbţia lor în intervale de timp cu vegetaţie lentă (perioade de interdicţie în aplicarea îngrăşămintelor). Aceste culturi sunt semănate toamna timpuriu şi sunt încorporate în sol primăvara, înainte de semănat, printr-o arătură superficială. În acest interval culturile de acoperire absorb surplusul de elemente minerale din sol, care altfel s-ar scurge pe versanţi către reţeaua de râuri şi lacuri, sau ar ajunge în pânza freatică. În general, culturile de acoperire sunt utilizate primăvara, ca îngrăşăminte verzi.