Data publicării: 24 martie 2021

În tradiția populară, calul reprezintă unul dintre elementele care întregesc atât starea unui gospodar, cât și puterea unui voinic. Cu cât calul este mai chipeș și mai puternic, cu atât proprietarul este mai avut și mai dibaci. Dar, desigur că fiecare își alege calul în funcție de nevoile pe care le are. În acest context, vă propunem să facem o scurtă trecere în revistă a principalelor rase de cai crescute în România.

Semigreul Românesc, creat special pentru condițiile de la noi

În foarte multe gospodării este nevoie de cai pentru tracțiune grea. Ei sunt folosiți în zone cu acces dificil, precum pădurile, pășunile alpine, etc. Acești cai trebuie să fie rezistenți la efort și foarte puternici, pentru a putea, de exemplu, să târască bușteni prin pădure. Pentru astfel de activități sunt folosite așa-numitele rase de cai grei.

Ardenezul este o rasă de cai grei. De fapt, unele surse o consideră a fi cea mai veche rasă de cai grei. Exemplare din această rasă au participat la războaie încă din vremea romanilor, la fel ca și în Cruciade sau în Războaiele Mondiale. Masivi și foarte puternici sunt destinați în special tracțiunii grele. Proba de calificare a exemplarelor de reproducție constă în tractarea în doi a unei platforme încărcate cu o sarcină de 3.000 kg, la pas.

Nonius este o altă specie destinată tracțiunii. Este răspândit mai ales în zona Banatului. Numele speciei provine de la un armăsar capturat de austro-ungari de la armata napoleoniană, o încrucișare între un armăsar englez și o iapă normandă. Era un cal de tracțiune grea, foarte solid. A fost folosit ca nucleu de rasă. Urmații săi sunt astăzi răspândiți și apreciați. Calificarea se face prin tracțiunea la trap a unei sarcini de 450 kg pe o distanță de 15 km. Se urmărește, de asemenea, dresajul său.

O altă rasă des întâlnită în ferme și gospodării este Semigreul Românesc. Această rasă este rodul eforturilor de aproape un secol ale specialiștilor noștri în domeniu. Ei au dorit să creeze o rasă adaptată condițiilor și nevoilor gospodăriilor din Câmpia Română și din Podișul Transilvanei. Rasa a fost obținută prin încrucișarea Ardenezului cu Lipițanul, pur Sângele Englez și a iepelor Ialomițene. Rezultatul este un cal de tracțiune grea și medie. Un exemplar standard trebuie să poată tracta la pas o căruță de 1,5 tone pe o distanță de șapte km în cel mult 70 de minute. O sarcină de 500 kg poate fi tractată la trap 15 km în mai puțin de 45 de minute. Tocmai datorită acestor aptitudini, această rasă a devenit foarte răspândită în întreaga țară.

Recomandările editorilor pe aceeași temă: