Printre aspectele care continuă să îi sperie nejustificat pe micii fermieri se regăsește și cel al protecției mediului prin practici agricole.
Lucrurile, însă, stau cu totul altfel: importanţa cultivării terenurilor cu scopul protecției mediului înconjurător este recunoscută la cel mai înalt nivel. Politicile Agricole Comune asociază acordarea subvențiilor cu menținerea bunelor condiții agricole și de mediu.
Existența unei zone protejate poate însemna o viață mai bună
Regulamentul UE nr. 1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) are ca obiectiv principal îmbunătaţirea calităţii mediului şi a spaţiului rural și promovează practici de management care sunt favorabile mediului, cum sunt măsurile de agro-mediu. Acestea au largi implicaţii asupra biodiversităţii în toată Europa, iar fermierii primesc suport financiar suplimentar pentru continuarea activităţilor cu efect favorabil asupra vieţii sălbatice.
În cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală plata unică este condiţionată de îndeplinirea unor condiţii de folosire adecvată a terenurilor în beneficiul agriculturii şi a mediului.
De asemenea, se poate acorda un sprijin temporar pentru conformarea voluntară cu cerinţele de mediu, de igienă şi de bunăstare a animalelor stabilite prin măsurile de agro-mediu.
Fermierii pot primi compensaţii pentru măsurile speciale de management care merg dincolo de bunele practici agricole. Acestea pot fi mai departe suplimentate prin implementarea voluntară a schemelor de agro-mediu dezvoltate în vederea menţinerii biodiversităţii şi protecţiei mediului. Schemele de agro-mediu pot viza direct anumite zone cu înaltă valoare naturală sau specii sălbatice.
Mai multe informații despre plățile de agromediu din România puteți găsi aici: http://www.apia.org.ro/ro/masura-10-agro-mediu-si-clima