Codul de bune practici agricole (CBPA), atât în vechea sa formulare, cât și în cea nouă, oferă fermierilor informații referitoare la modul în care se realizează o fertilizare corectă. Printre cele mai importante se află enumerarea principiilor care stau la baza unei fertilizări echilibrate. Dacă sunt respectate, atunci această activitate se poate desfășura fără să mai ducă la poluarea apelor subterane sau de suprafață.
Nutrienții pot fi hrană pentru plante sau otravă pentru ape
Fertilizarea raţională, indiferent dacă se face cu îngrășăminte chimice sau organice, trebuie să fie în acord cu următoarele principii:
- aplicarea se face doar în perioada de vegetație activă. Fertilizarea aplicată în perioadele de repaus vegetativ conduce la pierderi importante de nutrienți în apele de suprafață și în pânza freatică, implicit la poluarea acestora cu nitrați;
- aprovizionarea plantelor, pe toată perioada de vegetaţie, cu o serie de nutrienţi și minerale (azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, sulf, fier, mangan, cupru, zinc, bor şi molibden), în cantităţi şi proporţii adecvate, pentru ca respectiva cultură să dea rezultate la un nivel cantitativ şi calitativ corespunzător potenţialului acesteia;
- mecanismele implicării şi participării nutrienţilor în procesele fiziologice din plante sunt aceleaşi, indiferent de provenienţa acestora (din surse naturale sau din îngrăşăminte chimice);
- cerinţele cantitative de nutrienţi minerali variază în funcție de natura culturii, rezerva din sol și recolta scontată;
- solul este principala sursă de apă şi de nutrienţi pentru plante. Capacitatea sa de a furniza nutrienţii necesari plantelor variază în funcţie de tipul de sol, respectiv de nivelul lui de fertilitate;
- nivelul de fertilitate al unui sol se poate degrada dacă tehnologiile de cultură sunt incorecte sau, din contră, poate creşte dacă este cultivat într-o manieră care ameliorează însuşirile lui chimice, fizice şi biologice;
- un sol cu fertilitate şi productivitate naturală bună se poate deprecia prin sărăcirea în unul sau mai mulţi nutrienţi, sau prin degradarea unor proprietăţi, sau poate fi distrus în totalitate prin fenomene de eroziune. În schimb, un sol cu fertilitate naturală scăzută poate deveni productiv prin corectarea factorilor limitativi care împiedică creşterea şi dezvoltarea normală a plantelor (aciditatea, deficitul de nutrienţi ş.a.).
În consecință, de modul în care fermierii cunosc și respectă aceste principii, depinde atât realizarea unei producții cât mai performante, dar și păstrarea curățeniei apelor!