Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Principii de fertilizare echilibrată (I)

Data publicării: 11 mai 2022

Codul de bune practici agricole (CBPA) oferă fermierilor reguli care, dacă sunt aplicate, permit o fertilizare eficientă, care nu produce poluare. Și în Programul de acțiune (PA) principalele reguli sunt enunțate, dar fără a fi cuprinse într-un articol special.

Principii de fertilizare echilibrată (I)

Fertilizarea trebuie adaptată la tipul culturii și al solului

Conform CBPA, poluarea cu îngrăşăminte este provocată de o defectuoasă gestionare a solului care, în condiţiile din România, este caracterizată prin:

  • folosirea insuficientă a culturilor amelioratoare perene (trifoi, lucernă, lolium multiflorum etc.) în rotaţia culturilor agricole;
  • înlocuirea şi eliminarea unor culturi prietenoase cu mediul, dar mai puţin profitabile, în favoarea altor culturi de mare productivitate, mari consumatoare de nutrienţi;
  • utilizarea unor utilaje agricole grele de mare putere, mai ales în condiţii de lucrabilitate şi traficabilitate improprii, care provoacă distrugerea stării structurale a solului şi intensificarea proceselor de degradare fizică prin compactare, crustificare, eroziune de suprafaţă;
  • neglijarea lucrărilor ameliorative şi hidroameliorative şi accentuarea/intensificarea unor procese negative grave, cum sunt excesul de umiditate şi eroziunea.

În acest context, este considerată o bună practică agricolă adaptarea fertilizării şi a momentului efectuării acesteia la tipul culturii agricole şi la însuşirile solului. Evaluarea necesarului de nutrienţi se face în funcţie de rezerva de nutrienţi a solului, de condiţiile climatice locale, precum şi de cantitatea şi calitatea producţiei prognozate. O practică de fertilizare raţională presupune procurarea şi însuşirea unor informaţii tehnico-ştiinţifice care să permită un răspuns pertinent la următoarele întrebări:

  • ce fel de nutrienţi trebuie aplicaţi în sol şi/sau la o anumită cultură?
  • care sunt cantităţile adecvate din aceşti nutrienţi?
  • ce tip de îngrăşământ este indicat a fi utilizat ţinând cont de condiţiile de sol, de climă şi particularităţile culturii?
  • care sunt epocile cele mai potrivite pentru aplicare?
  • care sunt tehnicile de aplicare pentru a obţine o eficacitate sporită în asigurarea culturii cu nutrienţii necesari?

Azotul este, prin excelenţă, un nutrient specific plantelor şi, în consecinţă, se regăseşte în cantităţi diferite în îngrăşămintele organice naturale, în special sub formă de proteine provenite din dejecţiile animalelor. Datorită particularităţilor lui de comportare geochimică, este greu de gestionat atât în monocultură cât şi în asolamente. De asemenea, este greu de determinat cu suficientă precizie cantitatea de azot necesară pentru o anumită cultură de-a lungul perioadei de vegetaţie activă, respectiv de calculat doza de îngrăşământ cu azot de aplicat pentru fertilizare, atrage atenția CBPA.

Vom reveni asupra subiectului, continuând să prezentăm principiile unei fertilizări corecte, așa cum sunt statuate de prevederile în vigoare.

Recomandări ale editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies