Data publicării: 16 mai 2022

Pășunatul este una dintre cele mai simple, dar și eficiente, metode de a evita emisiile de amoniac sau alți compuși ai azotului în atmosferă. În timpul pășunatului, dejecțiile ajung direct în sol, iar azotul este fixat acolo și utilizat, mai târziu, de către plante.

Târlirea – cea mai simplă și eficientă formă de fertilizare

Folosirea pășunilor are multiple avantaje: reduce costurile legate de furajarea animalelor și, în același timp, scutește fermierii de gestionarea gunoiului de grajd. În același timp, aduce beneficii și pășunii, care beneficiază de fertilizare naturală.

Dacă densitatea de pășunat nu depășește 1 UVM/ha și nu sunt utilizate pesticide și îngrășăminte chimice pe respectivele terenuri, fermierii pot solicita de la APIA plățile pentru agromediu, ca un sprijin pentru menținerea pajiștilor cu înaltă valoare naturală.

Un mod particular de aplicare a metodei enunțate mai sus este târlirea. Pentru târlire se folosesc dejecţiile acumulate pe suprafeţele unde animalele rămân în timpul nopţii sau în orele de odihnă din cursul zilei. Aceste suprafeţe sunt cunoscute sub numele de târle, de unde şi denumirea metodei de îngrăşare a păşunilor. În perioadele cât animalele stau în târlă se acumulează cantităţi apreciabile de dejecţii, care au efect deosebit atât asupra producţiei de masă verde, cât şi asupra compoziţiei floristice a pajiştilor, după cum arată mai multe studii experimentale efectuate sub egida ASAS.

Un alt avantaj al târlitului este acela că permite fertilizarea suprafeţelor greu accesibile, unde transportul și administrarea altor îngrăşăminte sunt dificil de realizat.

Se recomandă 1 – 1,5 mp/oaie, pentru o durată de maximum 6 nopți. Plusul de nutrienți se va reflecta în creșterea de 1 – 2 ori a producției de masa verde în următorii 2 – 3 ani.

Recomandări ale editorilor pe aceeași temă: