
În prima parte a acestei luni, plenul Parlamentului European a adoptat o nouă rezoluție referitoare la „Măsuri de combatere a poluării apelor cauzate de nitrați, inclusiv îmbunătățiri ale diferitelor sisteme de măsurare a nitraților utilizate în statele membre”. Acest document a survenit în urma constatării faptului că Directivele „Ape” și „Nitrați” nu au fost implementate cu suficientă fermitate și responsabilitate de către o parte din statele membre ale UE. În orice caz, conform raportorilor europeni, rezultatele aplicării încă nu se fac simțite în suficientă măsură!
Suprafețele expuse la poluarea cu nitrați au crescut în UE
„Excesul de nitrați este unul dintre principalii factori care cauzează poluarea nocivă a apei în UE din cauza acumulării de azot și fosfor din gunoiul de grajd și din îngrășămintele anorganice”, se arată în expunerea de motive a rezoluției. De asemenea, „între 2016 și 2019, 14,1% din apele subterane din statele membre încă depășeau limita de concentrație a nitraților stabilită pentru apa potabilă. În UE apa raportată ca fiind eutrofică include 81% din apele marine, 31% din apele costiere, 36% din râuri și 32% din lacuri, iar între perioadele 2012-2015 și 2016-2019, suprafața totală a zonelor vulnerabile la nitrați (inclusiv în statele membre care aplică o abordare la nivelul întregului teritoriu) a crescut cu 14,4%. Comisia a constatat că eutrofizarea este o problemă neluată suficient în considerare la desemnarea zonelor contaminate cu nitrați”, se mai arată în document
„La 30 ani de la adoptarea directivei privind nitrații, datele privind calitatea apei arată că nivelurile de punere în aplicare și executare nu sunt încă suficiente pentru a atinge obiectivele directivei și obiectivele corespunzătoare”, mai consideră eurodeputații
În acest context, Parlamentul European solicită Comisiei „să ia măsuri adecvate în toate cazurile de nerespectare a Directivei privind nitrații, ținând seama pe deplin de numărul tot mai mare de dovezi și informații prezentate de cetățeni, și să asigure transparența deplină în ceea ce privește acțiunile sale generale împotriva statelor membre care nu respectă normele, pentru a apăra drepturile cetățenilor și capacitatea acestora de a se bucura pe deplin de beneficiile legislației UE. Invită Comisia ca, în acest context, să îmbunătățească considerabil utilizarea competențelor sale de executare, inclusiv prin utilizarea eficientă și la timp a procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, pentru a garanta că statele membre desemnează în mod corespunzător zonele vulnerabile la nitrați și stabilesc și pun în aplicare cu precizie toate măsurile relevante în cadrul programelor de acțiune privind nitrații.”
În acest context, respectarea de către fermierii români a Programului de Acțiune, obligatoriu, dealtfel, devine cu atât mai importantă!
Textul integral al rezoluției este disponibil aici.