Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Parlamentul European a adoptat un nou Regulament privind îngrășămintele

Data publicării: 20 iunie 2019

Parlamentul European a adoptat, la sfârșitul lunii mai, un nou regulament care armonizează cerințele pentru îngrășămintele produse din minerale fosfatice și din materii prime organice sau secundare în UE

Regulamentul stabilește limite armonizate pentru o serie de contaminanți, cum ar fi cadmiul, conținuți în îngrășămintele minerale.

Parlamentul European a adoptat un nou Regulament privind îngrășămintele

Cerințe noi pentru compoziția îngrășămintelor

Potrivit regulamentului, produsele fertilizante ale UE care poartă marcajul „CE” vor trebui să îndeplinească anumite cerințe pentru a beneficia de libera circulație pe piața internă a UE. Acestea includ niveluri maxime obligatorii ale contaminanților, utilizarea unor categorii de materii componente definite și cerințe în materie de etichetare.

Noul regulament, care înlocuiește regulamentul precedent, adoptat în 2003 privind îngrășămintele, reglementează toate tipurile de îngrășăminte (minerale, organice, amelioratori de sol, substanțe care influențează creșterea etc.).

Reglementarea va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al UE, probabil în jurul datei de 30 iunie 2019. Aplicarea sa va deveni obligatorie în toate statele-membre treptat, pe parcursul următorilor trei ani de la intrarea sa în vigoare.

Principalul obiectiv al regulamentului este acela de a încuraja producția de îngrășăminte din materii prime organice sau secundare provenite de pe piața internă, în conformitate cu modelul economiei circulare, prin transformarea deșeurilor în nutrienți pentru culturi.

Noua reglementare aduce o serie de modificări destul de însemnate față de cele anterioare. Între altele, biostimulatorii, care erau supuși reglementărilor privind substanțele pentru protecția plantelor, vor intra acum sub incidența acestui nou regulament.

Îngrășămintele organice, în sensul noii prevederi, conțin carbon organic și nutrienți de origine exclusiv biologică. Un îngrășământ organic poate conține turbă, leonardit și lignit, dar nu și alte materiale fosilizate sau încorporate în formațiunile geologice.

Textul integral al noului Regulament este disponibil aici, pentru cei interesați.

Noua reglementare are, între alte finalități, și aceea de a apăra mai bine apele împotriva poluării cu substanțe provenite din îngrășăminte.

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies