Programul de Acțiune (PA) cuprinde și un set de obligații privind normele tehnice de aplicare a îngrășămintelor chimice pe terenurile agricole. Față de cele organice, produsele de sinteză prezintă un risc de poluare mai mare. Deci, cu atât mai mult trebuie respectate regulile!
Nu se aplică îngrășăminte dacă sunt prognozate ploi puternice!
PA cere să nu se lucreze cu material cu bulgări sau cu granulaţie mai mare decât cea de fabricaţie şi să nu se lucreze dacă umiditatea aerului este mai ridicată, pe ceaţă sau burniţă. Se vor utiliza îngrășăminte uscate.
De asemenea, se impune adoptarea unei maxime prudenţe atunci când terenul agricol prezintă fenomenul de scurgere de suprafaţă. Acest risc este maxim atunci când terenul este saturat de apă sau îngheţat – motiv pentru care aplicarea în aceste condiții este interzisă.
În cazul culturilor din sere, nu se vor evacua în afara acestora apele provenite din irigaţii, care conţin printre alte substanţe şi fertilizanţi. Această cerinţă se realizează prin recircularea întregii cantităţi de apă rezultată din colectarea drenajului, condensului şi a apei de irigaţii.
Suplimentar, PA mai conține o serie de norme valabile la aplicarea ambelor tipuri de îngrășăminte, chimice sau organice. Îngrăşămintele solide pot produce poluare numai în situaţia unor ploi abundente ce intervin imediat după aplicare. În schimb, îngrăşămintele organice lichide, dacă nu sunt aplicate corect, pot produce poluare în mod direct. Orice ploaie intervenită la scurt timp după aplicarea lor va mări riscul de poluare. Tocmai de aceea, se interzice aplicarea oricărui tip de îngrăşământ (organic sau chimic), pe timp de ploaie, ninsoare, soare puternic şi pe terenurile cu exces de apă, inundate, îngheţate sau acoperite cu zăpadă.
Nu se aplică îngrăşăminte nici dacă solul este crăpat (fisurat) în adâncime sau este săpat în vederea instalării unor drenuri ori pentru a servi la depunerea unor materiale de umplutură.
Lucrările solului, inclusiv semănatul, pe terenul arabil cu panta mai mare de 12%, cultivat cu plante prăşitoare, se efectuează de-a lungul curbelor de nivel.
Pe terenurile cu pantă de peste 12%, fertilizarea trebuie făcută numai prin încorporarea îngrășămintelor în sol, în maximum 24 ore de la momentul aplicării.
Conform PA, pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puţin 20% din suprafaţa arabilă totală a fermei. Trebuie menținute terasele existente pe terenul agricol.
Îngrăşămintele organice sau chimice nu se aplică dacă sunt prognozate precipitaţii intense.