Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

O nouă investiție finalizată, pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați.

Data publicării: 26 iunie 2020

În 25 iunie 2020 s-a semnat recepția de terminare a lucrărilor pentru investiția în platforma comunală pentru gunoiul de grajd din comuna Sadova, județul Dolj.

O nouă investiție finalizată, pentru protecția apelor împotriva poluării cu  nitrați.

Sadova este a treia comună din județul Dolj care beneficiază de investiții, pe lângă comunele Băilești și Ghercești, cu investiții finalizate în perioada 2008 – 2017.

Astfel, comunitatea crescătorilor de animale din zonă va beneficia din plin de avantajele acestei capacitați de stocare de 2.400 mc/an, operată de autoritățile locale. In plus, investiția pune la dispoziția comunității utilaje necesare pentru funcționarea acestor servicii publice: tractor, două remorci, încărcător frontal, mașină de împrăștiat compostul și cisternă vidanjă.

Depozitarea gunoiului de grajd pe platforme comunale este soluția optimă pentru stoparea poluării apei cu nitrați, generată de dejecțiile animale. Pus la întâmplare, acesta poluează apa subterană și pe cea de suprafața, prin scurgerile fracției lichide. Rezultatul: apă cu exces de nitrați în fântânile din curțile oamenilor și riscuri de îmbolnăvire, în special la copiii până în 3 ani, la care se adaugă eutrofizarea apelor de suprafață, respectiv moartea faunei acvatice.

„Avem nevoie ca România să aibă o agricultură cât mai puternică, care să asigure alimente de calitate și care să garanteze producții suficiente pentru securitatea alimentară a țării. Acest lucru nu poate fi făcut, însă, cu prețul poluării resursei de apă potabilă. Avem nevoie de un mediu sănătos, care să nu pună în pericol sănătatea populației. Prin urmare, este esențial ca fermierii să se dezvolte numai practicând o agricultură sustenabilă. Să nu uităm că suntem cu toții expuși riscurilor de mediu, iar primii afectați sunt chiar fermierii și familiile lor. Ei sunt primii care folosesc, în mod direct, apă din pânza freatică, pentru gospodăriile lor și pentru adăpatul animalelor. Așa se ajunge la faptul că, practic, fermierii care nu respectă regulile de bune practici sunt și primii atinși de poluarea pe care tot ei o generează” – a declarat Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Finanțarea proiectului de la Sadova a fost făcută prin proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, implementat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). Fondurile sunt asigurate de Guvernul României, prin Banca Mondiala. Precizam ca, până în martie 2022, va mai fi finalizată o investiție în județul Dolj, in comuna Bistreț.

Pentru toate investițiile făcute de MMAP în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, autoritățile locale beneficiare decid, printr-o hotărâre a Consiliului Local, modul de gestionare, respectiv de acoperire a costurilor de exploatare ale platformei comunale, inclusiv despre modul de valorificarea a compostului (mraniței) rezultate.

Beneficiarii investițiilor făcute în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” sunt exclusiv UAT-uri, care au fost selectate în cadrul unui program competitiv de finanțare.

Eforturile investiționale, în valoare de 2.054.827 lei, inclusiv TVA, au fost suportate în proporție de 94,4% de către MMAP, contribuția locală a comunei Sadova fiind de 5,6%. Investiția urmează dă fie exploatată de către UAT și monitorizată de către MMAP, pe toată durata de viață a acesteia.

Harta completă a platformelor comunale pentru gunoiul de grajd se găsește aici: https://apanoastra.ro/platforme-de-gunoi-de-grajd. Tot pe această pagină web se găsesc informații foarte utile pentru fermieri, cum ar fi calculatorul pentru dimensionarea unei platforme individuale pentru stocarea gunoiului de grajd și indicații pentru construcția, cu costuri foarte mici, a unei platforme individuale cu folie impermeabilă, destinată depozitării temporare a bălegarului.

Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Proiectul este în a doua fază, cea de finanțare adițională. Proiectul inițial a demarat în 2008 și s-a încheiat în 2017 și a finanțat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanțarea adițională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanțate peste 86 de comunități locale.

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies