Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

O nouă Directivă pentru parametrii de calitate ai apei potabile

Data publicării: 6 martie 2020

Pe ordinea de zi a Parlamentului european, în perioada următoare, figurează și adoptarea unei noi Directive privind parametrii de calitate ai apei potabile. Proiectul a fost înaintat de Comisie încă din anul trecut și vizează stabilirea unor standarde mai ridicate în ceea ce privește calitatea apei potabile. Noile standarde impun o calitate mai bună a apei potabile, fie ea îmbuteliată sau nu.

O nouă Directivă pentru parametrii de calitate ai apei potabile

Apa de calitate impune și responsabilitatea fermierilor!

În ceea ce privește caracteristicile microbiologice, actualele reglementări fac diferențe între apa din rețelele de distribuție sau din fântâni și cea îmbuteliată. Cele noi nu mai fac nici o deosebire, desființând capitolul separat care se referă la apa îmbuteliată.

Concentrația de azotați se menține la 50 mg/l, iar cea de azotiți la 0,5 mg/l. În schimb, se introduce o nouă prevedere ce stabilește o corelare a acestor doi parametri, astfel încât concentrația lor simultană să fie mult redusă față de cea admisă în prezent.

Parametri de calitate superiori sunt introduși și în cea ce privește concentrația admisă de clor și compuși ai acestuia, precum și a numeroase altor substanțe.

Noi limite sunt prevăzute și la conținutul de pesticide. Ca o noutate, între pesticide sunt incluse și produsele conexe acestora, inclusiv regulatorii de creștere.

Noua propunere prevede și regimul de monitorizare. Astfel, gradul de turbiditate (tulbureală) al apei trebuie urmărit permanent, on-line, în zonele unde se distribuie sau se produc mai mult de 10.000 m³/zi, așa cum este cazul marilor aglomerări urbane. De asemenea, atunci când este depășit acest volum, probele de apă pentru analiză se prelevează cel puțin o dată pe zi.

Consumul evaluat de apă potabilă/locuitor/zi este stabilit la 200 de litri. Noua Directivă propune ca, în lipsa unei monitorizări a consumului efectiv, normele de monitorizare să se aplice în funcție de numărul de locuitori care beneficiază de apa din respectiva captare.

Pentru a asigura un cadru unitar de control al calității, pentru principalii indicatori sunt indicate și metodologia de recoltare, împreună cu metodele de analiză.

În concluzie, noile prevederi vor obliga autoritățile competente să fie mai exigente în ceea ce privește calitatea apei. În același timp, însă, vor obliga și pe fermieri să fie mult mai responsabili referitor la respectarea normelor împotriva poluării!

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies