Data publicării: 25 iunie 2021

Așa după cum faptele o dovedesc de câțiva ani încoace, arșița a devenit un fenomen obișnuit în lunile de vară. Razele deosebit de puternice ale soarelui provoacă adesea arsuri pe frunzele plantelor. De multe ori, indiferent cât de multă apă le-am pune la dispoziție, acestea nu își mai revin. Rezultatul constă în pierderi însemnate de producție.

Specialiștii, însă, au căutat și au găsit soluții și pentru această problemă.

Plase de umbrire și uleiuri de plante

În timpul arșiței, care se manifestă, de regulă, în lunile iulie și august, există mai multe feluri de a lupta. În primul rând se pot lua măsuri preventive și, apoi, măsuri curative.

Din prima categorie de măsuri face parte instalarea plaselor de umbrire a culturilor. Acestea sunt indicate mai ales pentru suprafețele pe care se află ardei, indiferent de soi, dar și tomate, vinete și dovlecei. Plasele se instalează la o înălțime de aproximativ 2 – 2,5 metri. Pe lângă faptul că apără cultura de efectul razelor solare, plasa mai are și avantajul de a oferi protecție împotriva grindinei. Instalarea se face pe stâlpi și rame de susținere din frânghii sau cabluri metalice. Plasele se pot procura din comerț și au diverse grade de umbrire. Materialul din care sunt confecționate determină rezistența lor, dar și prețul. De asemenea, plasele oferă o oarecare protecție și împotriva păsărilor și a unor dăunători.

O altă cale de a lupta împotriva efectelor arșiței, de această dată atât preventivă, cât și curativă, o reprezintă tratamentele speciale. În magazinele de specialitate au apărut, de câțiva ani, soluții speciale cu această destinație. Majoritatea dintre ele sunt produse naturale, putând fi utilizate și în culturile ecologice și, mai ales, fără teama că ar putea polua. Cele mai multe au la bază ulei de portocale, de crizanteme sau de mimoză. Aplicate pe frunze, prin stropire, creează o peliculă protectoare, asemănătoare uleiurilor de plajă. Dar, pe lângă acest efect, au proprietatea de a vindeca arsurile care există deja. În plus, au și puternice efecte insecticide, acționând atât ca substanță de contact, cât și ca repelente.

Această soluție este indicată pe suprafețele mari, care nu pot fi protejate cu plase de umbrire.

În concluzie, există soluții și împotriva soarelui prea puternic. Inteligent aplicate, acestea pot proteja producția, fără a produce nici un fel de poluare!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: