Data publicării: 28 aprilie 2022

Așa cum am arătat în prima parte a acestui articol, mai multe studii și experimente din ultimii ani au demonstrat că prezența unor anumite specii de mamifere și păsări reduce semnificativ dezvoltarea dăunătorilor din livezi și grădini.

Continuăm cu prezentarea păsărilor care fac acest lucru.

Banala vrabie apără culturile de cărăbuși!

În prezent, o activitate valoroasă constă în instalarea unor cuiburi artificiale, pentru a da posibilitatea păsărilor să găsească condiții favorabile reproducerii si creșterii puilor, în același timp limitând înmulțirea diverselor specii dăunătoare. Multe păsări își hrănesc puii cu larve, omizi si pupe, altele cu semințe de buruieni. Un atac masiv al insectelor nu poate fi combătut în totalitate cu ajutorul păsărilor, ele însă pot contribui la reducerea semnificativa a acestora.

Mierla (Turdus merula) se hrănește cu viermi, insecte și larvele acestora, acarieni și miriapozi. Toamna și iarna preferă semințe, fructe și resturi menajere.

Vrabia (Passer domesticus) este nepretențioasă în ceea ce privește hrana, mâncând atât resturi menajere, cât și semințe de buruieni sau cărăbuși de mai.

Pițigoiul mare și Pițigoiul albastru (Parus major și Parus caeruleus) joacă un rol important în combaterea insectelor dăunătoare. Efectivele de pițigoi se măresc prin amplasarea de căsuțe de protecție, la înălțimi mai mici de 2 m, pentru a putea fi ușor controlate. La o suprafață de 1 ha se montează 20 de cuiburi.

Cioara griva (Corvus corone) face parte dintre puținele specii de păsări care se hrănesc cu melci. Pe lângă aceștia, mai mănâncă viermi, insecte și larvele lor, resturi menajere, dar și răsaduri tinere. Culturile și pomii fructiferi se vor proteja cu benzi de plastic în zig-zag, care se vor mișca în vânt, alungând astfel păsările.

Măcăleandrul (Erithacus rubecula) se hrănește cu insecte și acarieni. Iarna trece la fructe rămase în pomi și la semințe.

Ciocănitoarea mare (Denrocopos major) este singura pasăre care, cu ciocul ascuțit, intră sub scoarța pomilor pentru a scoate insectele și larvele acestora.

Pe lângă aceste specii, pupăza, ba chiar și graurii, dacă nu se înmulțesc prea mult, aduc beneficii însemnate culturilor, precum și o economie însemnată în bugetul fermierilor. Dar cel mai important rezultat rămâne, fără îndoială, dispariția poluării care ar putea apărea în urma folosirii substanțelor chimice!

Recomandări ale editorilor pe aceeași temă: