Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Măsuri pentru evitarea degradării structurii solului (II)

Data publicării: 18 noiembrie 2020

Așa cum arătam în articolul de ieri, solul este unul dintre cele mai prețioase bunuri ale fermei. Conservarea calității sale trebuie să fie una dintre principalele preocupări ale agricultorilor. În continuare vă prezentăm câteva recomandări ale specialiștilor, așa cum sunt ele prezentate în Codul de bune practici în fermă.

Măsuri pentru evitarea degradării structurii solului (II)

Modul de afânare și mobilizare a solului au un rol hotărâtor!

În scopul prevenirii și evitării degradării solului este necesar să se respecte câteva reguli deosebit de importante.

În primul rând este obligatorie evitarea efectuării lucrărilor agricole pe solurile prea umede, chiar dacă acestea sunt bine structurate. La fel de important este să se evite traficul pe terenurile umede. Evitarea formării șanțurilor, a urmelor adânci produse de roțile mașinilor agricole, prin treceri repetate, trebuie împiedicată. Acestea devin locuri în care se adună apa, care de multe ori a spălat și concentrat azotul întâlnit în cale, pe câmp. Prin infiltrare, acesta este condus spre pânza freatică, pe care o poluează grav. În plus, urmele adânci favorizează procesele erozionale de suprafață. În cazurile în care nu se poate evita circulația pe suprafețe umede afânate, se vor utiliza utilaje agricole cu anvelope speciale de mare balonaj, iar numărul de treceri se va reduce la minimum.

Pregătirea prin numeroase lucrări superficiale a patului germinativ nu este recomandată, deoarece determină pulverizarea agregatelor structurale de sol.

Practicarea lucrărilor conservative trebuie făcută în acord cu indicatorii de pretabilitate a solului și terenului. Acest aspect se referă în special la arăturile superficiale și cu întoarcerea parțială a brazdei, mai ales după recoltarea culturilor târzii, precum porumbul și cartofii.

Un rol important îl are și cultivarea ierburilor perene frecvent în cadrul rotației culturilor. De asemenea, realizarea unui pat germinativ mai grosier, pentru a reduce scurgerile de suprafață, ajută la păstrarea structurii solului.

Aplicarea îngrășămintelor organice și folosirea plantelor amelioratoare în asolamente de lungă durată trebuie să devină componente obligatorii ale sistemului tehnologic agricol.

″Lucrarea conservativă″ a solului este o expresie generică, care se referă la o multitudine de metode de lucrare, de la semănat direct, până la afânarea și mobilizarea întregului profil de sol, excluzând întoarcerea brazdei și arderea miriștii (sublinierea noastră), permițând menținerea resturilor vegetale pe suprafața solului sau aproape de suprafața solului și/sau păstrarea afânată și granuloasă a suprafeței solului, în scopul reducerii eroziunii și a îmbunătățirii relațiilor solului cu apa. În cadrul sistemului tehnologic agricol conservativ, în procesele complexe de ameliorare, refacere și conservare a fertilității solului, rol hotărâtor au modul de afânare și mobilizare a solului!

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies