Data publicării: 28 mai 2019

Așa cum am arătat, primul lucru care trebuie făcut în cazul în care se observă poluarea unei ape este să alertăm „Apele Române”. Specialiștii de acolo vor lua cele mai eficiente măsuri. Dar până la intervenția lor, mai sunt unele lucruri care stau în puterea localnicilor din zonă.

Ce pot face locuitorii zonei în cazul poluării apelor

Prima măsură care trebuie luată este de a înceta imediat și la modul foarte riguros folosirea în gospodărie a apei din sursa poluată. Se va limita accesul animalelor la apa respectivă, chiar dacă, aparent, unda de poluare nu a ajuns încă în zonă.

De asemenea, în cazul în care există sistem de irigații alimentat cu apă din sursa de apă poluată, irigarea culturilor va înceta imediat. Altfel există riscul major de a distruge culturile și, încă și mai mare, riscul de a polua apa din pânza freatică. De acolo, agentul poluant ajunge direct în hrana oamenilor și a animalelor!

În măsura posibilităților, până la venirea specialiștilor, se poate încerca limitarea răspândirii agentului poluant, mai ales dacă este vorba despre o poluare cu hidrocarburi sau uleiuri. Acest lucru se face prin amplasarea unor baraje alcătuite din baloți de paie înfășurați în plasă de sârmă și legați între ei. Mare parte din agentul poluant este oprit de paie, în timp ce apa trece mai departe, parțial filtrată.

Baloți de paie pot fi amplasați și în lungul malurilor, pentru ca agentul poluant să nu se depună pe nisipul sau pământul de pe mal.

Cu cât aceste măsuri sunt luate mai repede, cu atât zona afectată de poluare este redusă mai mult, cu toate beneficiile ce decurg de aici.

Și un ultim sfat, foarte important: în cazul unor pelicule de benzină, motorină sau alte substanțe asemănătoare nu încercați să le dați foc! Această măsură poate genera consecințe catastrofale. Este o soluție care nu se aplică decât în situații extreme și doar sub supravegherea specialiștilor!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: