Ministerul Apelor și Pădurilor
Romanian presidency of the Council of the European Union
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Managementul durabil al azotului, considerat de ONU ca o prioritate globală!

Data publicării: 14 mai 2019

Așa cum am arătat în repetate rânduri, azotul reprezintă, în același timp, o resursă indispensabilă pentru practicarea agriculturii, dar și o sursă majoră de poluare pentru apele subterane și de suprafață.

Managementul durabil al azotului, considerat de ONU ca o prioritate globală!

Directiva „Nitrați” întărită de Rezoluția ONU

În luna martie a acestui an, în cea de-a patra sesiune, Adunarea Națiunilor Unite din cadrul Programului pentru Mediu al ONU a adoptat o rezoluție care vizează identificarea și promovarea unor căi de reducere a poluării cu azot la nivelul întregii Planete.

Pornind de la acceptarea faptului că producția globală de plante din lume și securitatea alimentară mondială sunt dependente de utilizarea azotului și fosforului, dar și că utilizarea globală a azotului la nivel mondial este extrem de ineficientă, cu peste 80% din azotul utilizat pierdut în mediul înconjurător, rezoluția stabilește ca necesară dezvoltarea unor noi direcții de acțiune pentru reducerea acestei poluări.

Adunarea generală a solicitat Directorului executiv al Programului ONU pentru Mediu să ia în considerare constituirea unui mecanism interguvernamental de coordonare, la nivel global, pentru o colaborare privind modul de management al azotului. De asemenea, în colaborare cu alte organisme specializate ale ONU, în special Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO), să sprijine explorarea opțiunilor pentru o mai bună gestionare a azotului. Între ele, foarte importantă este considerată dezvoltarea schimburilor de informații referitoare la bunele practici, metodele de evaluare și tehnologiile de recuperare a azotului și a altor nutrienți.

Una dintre cele mai importante condiții a îmbunătățirii situației privind gestionarea azotului este considerată a fi conștientizarea importanței acestei chestiuni atât de către factorii de decizie, cât și de către fermieri.

Viitoarele programe de acțiune trebuie să aibă la bază programele deja existente la nivel regional, interguvernamental ori la alte niveluri.

Prin această rezoluție, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu este obligat să pună la dispoziția tuturor statelor informațiile existente referitoare la managementul durabil al azotului, iar toate abordările acestei probleme vor trebui să fie bazate pe dovezi științifice.

În concluzie, problema gospodăririi azotului, a reducerii poluării cu nutrienți, a fost recunoscută ca o amenințare la nivel global, care nu poate fi rezolvată decât prin colaborarea tuturor statelor Lumii! În ceea ce privește România, această rezoluție nu face decât să întărească justețea aplicării Directivei „Nitrați” a Comisiei Europene.

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies