Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Lucrări de ianuarie în sere și solarii

Data publicării: 14 ianuarie 2020

Deși aparent o lună în care fermierii își pot lua concediu, în realitate, cel puțin pentru proprietarii de sere și solarii, luna ianuarie este o lună plină. În această lună ar trebui să demareze activitatea în aceste spații protejate, mai ales că anul acesta vremea a fost de partea legumicultorilor și, sperăm, va rămâne astfel.

Lucrări de ianuarie în sere și solarii

Startul campaniei de primăvară se dă în ianuarie

Luna ianuarie este momentul cel mai potrivit pentru semănatul în spațiile protejate. Deja la acest moment serele și solariile ar trebui să fi fost sterilizate. Prima operațiune care trebuie făcută este pregătirea terenului. Operațiunea se face la fel ca în grădină, în funcție de specificul culturii. Ținând cont de dimensiunea solariilor, aceasta se poate face manual sau mecanizat, cu utilaje de mici dimensiuni, concepute special pentru asemenea activități.

În primul rând, în această perioadă se seamănă semințele destinate obținerii răsadurilor pentru spații protejate. Acestea se seamănă fie în răsadnițe speciale, fie direct în pământ.

Tot în această perioadă se pot semăna spanacul, salata, arpagicul, ridichiile roșii și albe, rucola, pătrunjelul de frunze, mărarul, etc. De asemenea, este un moment foarte bun pentru semănatul cartofilor timpurii. Cu puțin noroc și cu o tehnologie corespunzătoare, ei vor putea fi recoltați la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai, atunci când se poate obține un preț bun pe ei.

Cei care se ocupă de floricultură au și ei foarte mult de lucru. Pe de o parte acum ar trebui să semene răsadurile pentru florile de primăvară, precum panseluțele și năsturașii (părăluțe), precum și petuniile ori mușcatele curgătoare destinate vânzării în ghivece.

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies