Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Lucrări de aprilie în livadă și în vie

Data publicării: 6 aprilie 2021

Nu doar pentru fermierii care se ocupă de cultura mare luna aprilie a pregătit o listă de lucrări mai lungă decât în anii trecuți. La fel de încărcați sunt și cei care se ocupă de livezi sau de vița de vie. Luna martie, mai friguroasă și mai ploioasă decât în mod normal, i-a ținut și pe ei în loc!

Lucrări de aprilie în livadă și în vie

Atenție la manipularea și dozarea fertilizanților și pesticidelor!

Faptul că a plouat mult, i-a împiedicat și pe viticultori să pătrundă în vie. Nici pomicultorii nu au fost mai norocoși, așa că nu au putut să înceapă lucrările în luna martie, așa cum ar fi fost de dorit.

În prima urgență pentru începutul lunii aprilie este efectuarea lucrărilor de afânare a solului, indiferent dacă este vorba despre vie sau livadă. După caz și nevoi, acestea se fac cu plugul sau cu discul. Apoi, la fel de urgentă este distribuirea de îngrășăminte și înglobarea lor în sol. Acest lucru trebuie făcut cu atenție și cu măsură, pentru că umiditatea ridicată favorizează pătrunderea azotului în pânza freatică!

O altă lucrare prioritară este plantarea puieților de pomi în livadă și a vițelor noi. În vie se completează și golurile existente. Faptul că pământul este umed reprezintă, de această dată, un avantaj.

Ca și cum activitățile enumerate până acum nu ar fi suficiente, li se adaugă și lucrările de tăiere, de rodire sau de întinerire.

În vie se pot scoate din pepiniere butașii altoiți. Aceștia se vor aclimatiza la temperaturi de 8-9°C. Plantarea butașilor se va face la temperatura constantă de 12°C, măsurată la o adâncime de 20 cm în sol, după care se poate trece la bilonare, dacă vițele nu sunt parafinate.

Primele tratamente cu fungicide împotriva făinării la vița de vie se pot face spre finalul lunii aprilie. În schimb, în livadă, acestea se pot începe de pe la jumătatea lunii. De asemenea, la avertizările emise de agențiile fito-sanitare, se aplică tratamente cu insecticide pentru combaterea gărgărițelor, rapănului sau acarienilor.

Atât administrarea tratamentelor, cât și distribuirea îngrășămintelor, sunt operațiuni în cadrul cărora trebuie respectate cu strictețe normele de prevenire a poluării. În caz contrar, în loc să creeze avantaje, aceste operații produc o seamă de probleme pentru comunități întregi. Poluarea apelor, în primul rând a celor din pânza freatică, rezultată în urma folosirii incorecte a pesticidelor ori a îngrășămintelor, aduce probleme grave locuitorilor din zona unde s-a produs infestarea!

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies