
Colectarea gunoiului de grajd pe platformele colective s-a dovedit, pentru multe localități, ca fiind o variantă mai eficientă și mai comodă decât colectarea individuală. Despre o astfel de experiență povestim în cele ce urmează.
La platformă trebuie să ajungă doar gunoi de grajd
Localitatea Gherăseni, din apropierea Buzăului, beneficiază de o platformă comunală de colectare a gunoiului de grajd de aproape doi ani și jumătate. De-a lungul acestei perioade, ea și-a dovedit eficiența, devenind una dintre cele mai solicitate utilități. Comuna este cunoscută pentru numărul mare de animale, în special oi.
După cum ne-a relatat administratorul platformei, de multe ori locuitorii vin chiar și noaptea să aducă câte un transport de gunoi.
Una dintre problemele întâmpinate a fost aceea că, la început, nu toți beneficiarii au înțeles că doar gunoiul provenit de la animale poate fi depozitat acolo. Așa se face că unii fermieri veneau și cu tot felul de alte deșeuri, inclusiv materiale de construcție. Din acest motiv a fost necesar ca incinta să stea sub cheie și să fie descuiată doar atunci când cineva anunță că va veni să descarce un transport de gunoi. Astfel, administratorul se poate asigura că pe platformă ajung doar materiale compostabile și că lucrurile se desfășoară conform regulilor normale de funcționare.
Doar în cursul anului 2022 au fost colectați 494 m³ de gunoi de grajd. Mranița obținută este solicitată de fermierii din zonă pentru a fi împrăștiată, ca îngrășământ, pe terenurile agricole de pe teritoriul localității. Principiul urmărit este ca fiecare fermier să primească o cantitate de compost proporțională cu cea de gunoi adusă.
Pentru cei care nu au la îndemână mijloace proprii de transport, sunt puse la dispoziție cele două remorci auto de câte cinci tone și cisterna pentru fracția lichidă, care fac parte din dotarea auxiliară a platformei. De asemenea, poate fi pusă la dispoziție și remorca specializată pentru împrăștierea compostului.
Deşi mai există încă unele persoane care aruncă gunoiul de grajd la întâmplare, fermierii din Gherăseni sunt foarte mulțumiți că au o astfel de platformă, căci le este mult mai ușor să scape de gunoiul de grajd prin depozitarea lui acolo, în loc să fie obligați să își construiască platforme individuale. În felul acesta, economisesc timp și efort. Și, lucru deloc neglijabil, a fost rezolvată și problema numeroaselor reclamații care apăreau din cauza mirosului pe care platformele individuale îl generau.
În concluzie, la Gherăseni platforma comunală de colectare a gunoiului de grajd și-a dovedit eficiența, atât în ceea ce privește evitarea poluării, cât și în ceea ce privește gestionarea mai ușoară a deșeurilor din ferme.