Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Iulie pe câmp

Data publicării: 12 iulie 2021

Atât pentru legumicultori, cât și pentru cei care cultivă suprafețe mari de teren, luna iulie este una dintre cele mai solicitante din an. Pe lângă cantitatea mare de muncă, sunt și o seamă de riscuri care trebuie monitorizate cu atenție, astfel încât să se poată interveni la timp și eficient.

Iulie pe câmp

Pericolul manifestării bolilor și dăunătorilor, la cote maxime!

În câmp, recoltarea păioaselor, în cele mai multe dintre regiuni s-a încheiat. La fel s-a întâmplat și cu rapița. În majoritatea zonelor se face dezmiriștirea și se seamănă culturile de acoperire, acolo unde este cazul. Despre importanța culturilor de înverzire am vorbit de curând, astfel că nu ne vom repeta.

Odată orzul, ovăzul, grâul și celelalte păioase recoltate, în centrul atenției trec porumbul și floarea-soarelui. În acest an au avut parte de ploi însemnate cantitativ, ceea ce a permis o bună dezvoltare, până acum. Conform datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), gradul de aprovizionare cu apă al solului în secțiunea 0–100 cm este optim sau apropiat de valorile optime. Doar în unele regiuni izolate se mai înregistrează o secetă pedologică. În aceste condiții, la porumb ar trebui să apară paniculul. De asemenea, la floarea-soarelui ar trebui să se încheie faza formării capitulului și să se producă înflorirea la aproximativ 50% dintre plante. În aceste faze de dezvoltare ale porumbului și florii soarelui, cel mai mare pericol este acela al apariției unor dăunători specifici și foarte periculoși.

În cazul porumbului, specialiștii au emis deja un avertisment, în unele zone ale țării, referitor la atacul sfredelitorului porumbului (Ostrinia nubilalis). Acesta este un dăunător care iernează ca larvă, iar fluturii apar la începutul lunii iunie. Ouăle sunt depuse pe frunze, iar larvele în primele stadii se hrănesc cu parenchimul frunzelor, lăsând mici perforații liniare, de 1-5 mm sau urme de aceleași dimensiuni, apoi perforează tulpina, cu a cărei măduvă se hrănesc. În dreptul orificiilor se observă un rumeguș fin. Pragul economic de dăunare (PED) se consideră atins atunci când se ajunge la observarea a 1–2 larve/plantă sau 18% plante cu ponte. În această situație, devine vitală aplicarea tratamentelor chimice.

În ceea ce privește floarea soarelui, există două pericole principale: mana și mucegaiul alb sau cenușiu. De asemenea, și pătarea brună ori frângerea tulpinilor se pot manifesta în această perioadă. Pentru a le preveni este recomandată aplicarea tratamentelor cu fungicide specifice, de regulă două, la intervale de 10–15 zile.

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies