Data publicării: 21 iulie 2021

Apa reprezintă una dintre principalele resurse pentru agricultură. În lipsa unei cantități suficiente de apă, este imposibilă realizarea unei culturi, indiferent de cât s-ar investi în alte resurse. Pe de altă parte, cantitatea de apă provenită din precipitații, pe care agricultura se bazează în cea mai mare măsură, este o variabilă imprevizibilă, de cele mai multe ori.

Puțurile forate – o soluție delicată

Nevoia de a asigura o cantitate suficientă de apă, asupra căreia fermierii să fie siguri, a condus încă de acum câteva milenii la construirea sistemelor de irigații. Primele sisteme erau simple, bazate pe curgerea gravitațională. Acest fapt avea dezavantajul că apa trebuia să se afle mai sus decât terenul irigat. În aceste condiții, șanțurile prin care lichidul vital era adus la loturile agricole trebuiau să fie foarte lungi. Cu toate acestea, încă de acum 5.000 de ani, spun unii istorici, astfel de sisteme erau construite și folosite în Orientul Mijlociu, în Egipt și în China.

Următorul pas a constat în construirea unor pompe, antrenate de forța animalelor, a oamenilor sau a vântului, care ridicau apa din diferite surse până într-un rezervor central sau un bazin, de unde era lăsată să ajungă unde era nevoie prin curgere gravitațională.

În linii mari, aceste două sisteme de irigații sunt utilizate și astăzi. Chiar dacă se folosesc utilaje mult mai moderne și mai eficiente, cele două principii sunt aceleași.

Un sistem de irigații presupune, în primul rând, existența unei surse de apă constante, cu un debit suficient pentru a acoperi necesarul. Aceasta poate fi un râu, un lac, o rețea de fântâni, etc. Condiția esențială este să poată oferi apă și în perioadele de vară, cu temperaturi ridicate și precipitații puține, când debitele sunt scăzute. Acest amănunt clarifică de ce multe râuri nu pot fi utilizate pentru irigații: exact atunci când e mai mare nevoie de apă, vara, pe secetă, și debitul lor scade, până aproape să sece.

În ceea ce privește puțurile forate, problema este destul de delicată. Dacă o apă de suprafață poate fi ușor urmărită, pânza freatică este mai greu de supravegheat. În plus, sunt situații în care apele subterane au o inerție mare în ceea ce privește debitul și nivelul. Sunt zone în care trebuie să treacă săptămâni bune, ba chiar luni, pentru ca rezerva subterană să se refacă. O astfel de dereglare are serioase implicații în numeroase domenii. De aceea, irigarea cu apă din puțuri trebuie făcută doar după o atentă cercetare a condițiilor concrete și doar în parametrii stabiliți de specialiști!

Indiferent de sursa de apă folosită, este necesară instituirea unor zone de protecție, astfel încât să se împiedice poluarea.

Recomandările editorilor pe aceeași temă: