Data publicării: 19 iunie 2020

Dacă în prima parte a acestui articol am vorbit mai mult despre modul în care aciditatea solului poate fi reglată prin fertilizare, în partea a doua vom arăta cum pot influența îngrășămintele organice textura solului. Textura solului determină mai ales circulația apei în sol.

Solurile nisipoase pot fi îmbunătățite prin aplicarea de mraniță

Solurile nisipoase sunt în general foarte sărace în nutrienți și nu rețin apa. Pe de altă parte, au avantajul de a se încălzi repede, astfel încât plantele se dezvoltă mai repede și mai din vreme. Edificator în acest sens este exemplul pepenilor de la Dăbuleni. Pentru a mări capacitatea de retenție a apei, ca și fertilitatea, pe solurile nisipoase trebuie aplicate anual cantități însemnate de gunoi de grajd bine fermentat, care se înglobează în sol, la adâncimi de cca. 25 – 39 cm. Atenție însă la perioadele de aplicare, care trebuie să se încadreze în calendarul prevăzut de Codul de Bune Practici Agricole (CBPA), și la cantitățile maxime de substanță activă permise!

Solurile calcaroase sunt ideale, asigurând un bun echilibru pentru circulația apei. Îngrășămintele organice le fac să devină și mai propice cultivării majorității plantelor.

La rândul lor, solurile sulfuroase sunt foarte valoroase. Fiind o combinație de nisip și argilă, permit o circulație și o retenție satisfăcătoare a apei. Mai au și proprietatea de a se încălzi destul de repede, astfel încât să poată fi cultivate încă de la începutul sezonului favorabil. Pe asemenea soluri, fertilizarea făcută cu îngrășăminte naturale face ca producțiile să fie spre cifrele maxime posibile în condițiile date.

Solurile argiloase sunt cele mai fertile. Pe de altă parte, sunt și cel mai greu de lucrat. În perioadele umede sunt ca o masă lipicioasă și alunecoasă, iar în cea caldă devin foarte dure. Tocmai de aceea este recomandat să fie fertilizate cu mraniță, înglobată la mică adâncime. Corectarea acidității se poate face cu var, mai ales, dacă este cazul!

În concluzie, utilizarea inteligentă a îngrășămintelor naturale poate conduce la transformări aproape de necrezut ale performanțelor terenurilor agricole!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: