Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Hrănirea și îngrijirea păsărilor în sezonul rece

Data publicării: 9 decembrie 2019

Pentru păsările de curte, sezonul rece reprezintă o perioadă destul de neplăcută, la fel ca și pentru proprietarii lor. Dar, urmând câteva sfaturi simple, le putem face viața mai ușoară și chiar putem avea și ouă, indiferent de cât de frig este afară.

Hrănirea și îngrijirea păsărilor în sezonul rece

Lumina și proteinele, secretele stimulării ouării

Temperatura, umiditatea, lumina și hrana sunt cele patru elemente principale de care depinde cât de bine o duc păsările de curte. De aceea, în timpul sezonului rece trebuie să încercăm să le asigurăm o temperatură în jur de 15°C în adăpost. În zilele geroase le ținem închise.

Deși păsările de curte își pot asigura singure, în mod normal, căldura necesară în anotimpul friguros, proprietarii pot opta pentru a încălzi cotețele. Căldura din cotețe se poate menține cu diverse sisteme de încălzire care să fie sigure pentru păsări, cum ar fi, de exemplu, panourile radiante sau caloriferul pe ulei. De asemenea cotețele pot fi plasate în locuri ferite de vânt sau chiar în anexe ale casei, unde se face simțită căldura din bucătărie, centrală, etc. O altă variantă constă în instalarea unor becuri cu infraroșii, lesne de procurat din magazinele specializate.

Pe de altă parte, trebuie să se asigure și o aerisire corespunzătoare a cotețului, căci o umiditate crescută, peste 70%, poate cauza diferite îmbolnăviri.

În sezonul rece păsările au nevoie de un supliment de proteine și vitamine. Pe de o parte pentru că hrana proaspătă, verde, dispare din alimentație, iar pe alta pentru că au nevoie de un aport sporit, care să compenseze lipsa căldurii. Cel mai simplu, proteina și vitaminele, cât și mineralele, se suplimentează prin îmbogățirea hranei cu furaje concentrate, cumpărate de la magazinele specializate.

Crescătorii mai recomandă ca pe timpul iernii păsările să primească și o masă caldă, obținută prin opărirea uruielii pe care o primesc. De asemenea, le face foarte bine ca seara să primească porumb.

În fine, foarte important este, pentru a obține ouă, ca perioada de lumină să fie de 14 ore pe zi. De aceea, în cotețe trebuie instalate becuri, cel mai bine cu lumină albă, care să fie programate pentru a asigura iluminatul pe această durată.

Pentru bunăstarea păsărilor este recomandabil ca ele să beneficieze și de un pic de „divertisment” pe parcursul lungilor zile de iarnă. În acest scop, în coteț se pot atârna cu sfori câteva căpățâni de varză, gulioare sau alte legume, pe care găinile le vor ciuguli. Astfel, pe lângă aportul de fibre proaspete vor avea și o activitate!

În ceea ce privește curățenia în coteț, se vor respecta aceleași reguli ca și vara. Nu depozitați sub nici un motiv gunoiul altundeva decât pe platformele special amenajate. Altfel există riscul ca la venirea dezghețului o cantitate mare de nitrați și alți compuși să se infiltreze dintr-o dată în sol, cu consecințe dezastruoase asupra apei din pânza freatică!

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies