
Odată cu venirea primăverii și cu dezvoltarea vegetației, animalele din gospodărie pot începe să beneficieze de o hrană mai suculentă.
Atenție când, cum și unde scoateți animalele la păscut!
Conform Legii 407/2006, republicată, care reglementează vânătoarea și protecția fondului cinegetic, este interzis păşunatul animalelor domestice pe terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie, cu excepţia cazurilor în care proprietarul animalelor domestice este și proprietar sau deținător, cu orice titlu, al terenului agricol, sau are acordul scris al deținătorului de teren agricol pe care se păşunează.
Ca urmare, numeroși fermieri pot scoate animalele la pășunat, profitând de otava proaspătă, de primăvară. Condiția este să o facă pe terenurile proprii sau cu acordul proprietarilor.
Cu toate acestea, este foarte important să se țină cont de o serie de factori. În primul rând, terenul nu trebuie să fie prea moale. În caz contrar, urmele lăsate de animale, în special de cele mari, vor tasa pășunea și vor împiedica creșterea ierbii în viitor.
Un alt aspect care trebuie avut în vedere ține de gradul de dezvoltare al vegetației. Aceasta trebuie să aibă un grad suficient de dezvoltare încât să se regenereze după pășunat.
Pe de altă parte, acolo unde nu este posibil, din diferite cauze, să fie duse animalele la pășune, se pot cosi cantități de iarbă proaspătă.
Hrana suculentă, proaspătă, de primăvară poate aduce mari beneficii animalelor. Metabolismul lor se modifică treptat, cu rezultate ușor vizibile atât în ceea ce privește sporul în greutate, cât și lactația.
În cazul în care vitele sunt duse la pășunat, fermierii trebuie să ia în seamă cantitatea de azot pe care animalele o distribuie pe teren. Codul de Bune Practici Agricole (CBPA) oferă formule de calcul la îndemâna tuturor pentru realizarea acestui lucru. Acest calcul este necesar pentru a evita distribuirea unei cantități prea mari de azot pe o suprafață de teren, fapt care generează, inevitabil poluarea apelor!