Data publicării: 9 aprilie 2021

Fertilizarea odată cu semănatul, numită și fertilizare starter, este una dintre tehnologiile care oferă avantaje vizibile pentru cei care o aplică. Cu toate acestea, implică și anumite subtilități.

Starterele – o tehnologie veche, adaptată la vremuri noi

Fertilizarea la semănat nu este, neapărat, o invenție recentă. Dimpotrivă, în domeniul legumiculturii, ca și în pomicultură este o tehnologie tradițională. Să nu uităm că semințele pentru răsaduri erau așezate pe un strat de mraniță, iar atunci când se planta un copac, la rădăcina sa se adăuga și o găleată de compost.

Ceva mai recent, această tehnologie a fost introdusă și în cultura mare. Este utilizată cu precădere la porumb, dar uneori se aplică și la floarea-soarelui sau alte culturi.

Una dintre principalele limitări în aplicare este determinată de utilajele ceva mai complexe care sunt necesare. Practic, pe lângă semănătoarea clasică, care așează sămânța pe brazdă și apoi o îngroapă, mai este necesar și un sistem care să distribuie îngrășământul exact sub sămânță. Dar astfel de utilaje au devenit din ce în ce mai răspândite și mai accesibile.

Avantajele unui asemenea sistem de fertilizare sunt evidente: imediat ce a germinat sămânța, tânăra plantă are la îndemână îngrășămintele necesare unei dezvoltări rapide și accelerate.

Desigur că fertilizarea starter nu poate, singură, asigura necesarul plantei pe toată durata de dezvoltare. Să nu uităm că azotul este repede dizolvat de apă și transportat în straturile mai adânci, unde se transformă în poluant al apelor freatice care alimentează fântânile! Tocmai de aceea, doza de starter trebuie foarte bine calculată, astfel încât să fie consumată de plantă. La porumb, de exemplu, cantitatea maximă de azot substanță activă aplicată ar trebui să se situeze între 42,5 și 56 kg/ha. Ca regulă generală, cantitatea de îngrășământ folosită ca starter trebuie să se situeze între un sfert și o treime din necesarul respectivei culturi.

În ceea ce privește tipul de îngrășăminte folosite, organice sau chimice, cele organice au avantajul de a se păstra o perioadă mai mare în sol și de a elibera nutrienții treptat, față de cele chimice. În schimb, cele de sinteză se aplică mai ușor și sunt disponibile rapid pentru plantă.

Indiferent de opțiune, însă, este foarte important ca la aplicare să se respecte toate normele stabilite de Codul de Bune Practici Agricole (CBPA), atât la dozare, cât și la modul de aplicare. Doar așa se pot feri de poluare apele din zonă, fie ele subterane sau de suprafață!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: