Data publicării: 14 aprilie 2021

Așa cum deja am spus în mai multe rânduri, luna aprilie este foarte aglomerată pentru toți fermierii, indiferent de tipul activității lor. Pentru cei care se ocupă cu legumicultura, luna aprilie este aceea în care se pun bazele culturilor cu importanță economică.

Aprilie – luna în care se amenajează cu adevărat grădinile

Dacă până acum s-au pregătit doar culturile timpurii, de primăvară, precum salata, spanacul, ceapa verde, ridichiile, etc., de-abia de-acum urmează roșiile, ardeii, varza, morcovii.

Desigur că totul începe cu săpatul. Terenul se sapă sau se face o grăpare superficială, apoi se amenajează brazdele. Cu aceeași ocazie se face și o îngrășare, astfel încât patul germinativ să fie gata pregătit. Cel mai bine este să se folosească îngrășăminte organice, respectiv mraniță. Avantajul este că eliberarea azotului în sol se face, în acest caz, treptat, într-un timp mai îndelungat.

Se pot semăna direct în câmp sau în grădină, „la rece”, cum se spune, semințele de roșii, ardei, castraveți, fasole de grădină, morcovi, etc. După semănat este indicat să se aplice și o erbicidare preemergentă, în cazul în care este vorba despre suprafețe mari de teren și nu se aplică prășitul manual.

Către sfârșitul lunii se începe și procesul de călire a răsadurilor, astfel încât la începutul lunii mai acestea să poată fi sădite în afara spațiilor protejate.

Deja pot fi plantate răsadurile de varză și conopidă de vară, gulii şi gulioare, tomate timpurii şi de vară.

La circa o săptămână după plantarea răsadurilor se pot aplica și primele tratamente fitosanitare, specifice fiecărei culturi. În general, este vorba despre un tratament antifungic, asociat cu unul împotriva insectelor dăunătoare.

Foarte importantă dintre lucrările premergătoare înființării culturilor este amenajarea instalațiilor de irigații, acolo unde se dorește acest lucru. Este mult mai ușor să acum, decât după plantarea răsadurilor!

După ce plantele încep să răsară și ating o înălțime de câțiva centimetri se face o erbicidare post emergentă sau o prașilă temeinică. Imediat după aceea se poate face mulcirea, de către cei care folosesc această tehnologie.

Totuși, ceea ce nu trebuie uitat este că apa în cantități suficiente este cel mai important ingredient din rețeta succesului unei culturi. De aceea, udatul regulat atunci când ploaia nu este suficientă, trebuie să fie grija cea mai mare.

Și, la fel de mare trebuie să fie grija ca în timpul lucrărilor să fie respectate toate regulile pentru evitarea poluării apelor din pânza freatică sau a celor de suprafață!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: