O agricultură eficientă este imposibil de imaginat fără aplicarea de îngrășăminte. Lucru firesc, de vreme ce plantele se dezvoltă utilizând substanțele hrănitoare pe care le iau din sol și care rămân în corpul plantelor. După recoltare, este firesc că acestea nu se mai întorc în pământul din care au plecat. Prin urmare, de la recoltă la recoltă acesta își pierde proprietățile nutritive, dacă nu primește alți fertilizanți în locul celor consumați.
Alegerea rămâne la fermieri!
În sistemul tradițional, fertilizarea se realiza cu îngrășăminte organice. Gunoiul de grajd, mai mult sau mai puțin compostat, resturile plantelor, erau folosite ca surse de substanțe hrănitoare pentru viitoarele culturi. Industrializarea a adus cu sine și îngrășămintele chimice sau de sinteză. De multe ori mai ușor de manipulat și de dozat, acestea au început să fie folosite pe scară largă de către agricultori. Și așa s-a născut întrebarea: cum e mai bine? Cu îngrășăminte naturale sau cu îngrășăminte de sinteză? Cum este mai rentabil?
Iată câteva avantaje și dezavantaje pentru fiecare din cele două tipuri de fertilizanți:
Îngrășămintele organice au marele avantaj, indiscutabil, de a transforma un deșeu incomod, respectiv gunoiul de grajd și resturile de plante, într-un produs de o mare utilitate. Costurile sunt reduse, căci pentru procurarea materiei prime cheltuielile sunt foarte mici sau chiar zero, în multe cazuri. Nici cheltuielile de producție nu sunt însemnate. Costurile aplicării sunt similare cu cele de la îngrășămintele chimice.
La capitolul dezavantaje se poate nota faptul că de la aplicarea lor pe teren și până când compușii utili, respectiv azotul, potasiul și fosforul devin disponibili pentru plante, trebuie să treacă o perioadă de două până la patru săptămâni. Pe de altă parte, acesta este și un avantaj, căci substanțele nutritive se absorb treptat și sunt disponibile pentru plante o perioadă mai lungă.
De asemenea, dozajul substanțelor active nu se poate face cu o precizie mare, căci acesta variază de la o șarjă de îngrășământ la alta.
Îngrășămintele chimice pot fi dozate foarte exact. Ele devin disponibile pentru plante imediat după aplicare. Dar și costul lor este destul de ridicat, având în vedere că sunt produse în combinate specializate și nu se pot produce în ferme. Transportul lor trebuie făcut, adesea, pe distanțe mari, lucru care se regăsește și el în costuri.
În ceea ce privește riscul de poluare a apelor subterane și de suprafață din zonă, acesta este la fel de mare. Regulile de prevenire trebuie respectate în egală măsură și sunt similare. După unii autori, riscul de poluare este puțin crescut la îngrășămintele organice pentru că acestea rămân în sol o perioadă mai lungă.
Alegerea rămâne la îndemâna fermierilor, în funcție de cultură și perioadă!