
Emisiile de azot din agricultură în atmosferă pot genera probleme oamenilor, animalelor și plantelor, dacă nu sunt luate măsurile potrivite la timpul potrivit. În articolul anterior am tratat problema emisiilor din sol de oxizi ai azotului. Un alt compus al azotului, rezultat ca urmare a practicilor agricole și care poate prezenta riscuri este amoniacul.
Emisiile de amoniac
Amoniacul (NH3) este un poluant important al aerului. Acesta are efecte negative atât asupra sănătății umane, cât și asupra mediului. Amoniacul reacționează cu umiditatea din aer și formează amoniul (NH4).
Emisiile cele mai importante de amoniac provin din agricultură , în special din sectorul de creștere a animalelor. La acestea se adaugă pierderile importante de amoniac din timpul activităților de fertilizare.
Efectele expunerii la amoniac
Gazul de amoniac are acțiune caustică în contact cu suprafețele umede, fiind iritant al pielii, mucoaselor căilor respiratorii, digestive sau ochilor. O concentrație de amoniac de 0,5% în aerul inspirat poate produce în timp de 30-60 de minute moartea.
Măsuri recomandate pentru reducerea emisiilor de amoniac
O primă serie de măsuri care se impun luate este în activitatea de stocare a dejecțiilor animaliere (gunoiului de grajd). Între acestea enumerăm:
- Acoperirea sistemelor de stocare. Prin acoperire, pierderile se reduc deoarece o parte din amoniac este forțat să rămână în structura gunoiului de grajd (mai ales în resturile vegetale), sau se reîntoarce în acesta sub diferiți compuși mai stabili. Este eficientă inclusiv acoperirea grămezilor temporare de gunoi de grajd din câmp;
- Capacitatea sistemului de stocare trebuie să fie suficienta pentru ca aplicarea fertilizanților să aibe loc doar când este nevoie pentru plante. O capacitate insuficientă de stocare forțează fermierii să aplice gunoiul de grajd atunci când plantele nu au nevoie, crescând astfel pierderile de compuși ai azotului, printre care și a amoniacului;
- Permiterea apariției unor cruste la suprafața dejecțiilor. Acestea impiedică emisiile de compuși ai azotului;
- Păstrarea gunoiului de grajd provenit de la păsări în stare cât mai uscată. Umezeala excesivă accelerează activitatea bacteriană, conducând astfel la pierderi mai mari de amoniac.
Alte măsuri importante, care se referă la aplicarea gunoiului de grajd și a fertilizanților minerali, sunt:
- Utilizarea unui plan de fertilizare care să aibe la baza studii agrochimice și aplicarea de cantități optime (ce se aplică în exces, înseamnă pierdere de azot și poluare în același timp);
- Aplicarea fertilizanților organici sau minerali trebuie să aibă loc pe vreme răcoroasă și fără vânt;
- Utilizarea de mașini specializate de împrăștiere de tip trailing hose (cu tuburi flexibile gen furtun), trailing shoe (cu saboți) sau prin injectare. Aplicarea prin împrăștiere trebuie evitată;
- Incorporarea cât mai rapidă a îngrășamintelor organice solide sub arătură (prin discuire sau prin grăpare);
- Utilizarea cu precădere a nitratului de amoniu în detrimentul fertilizanților pe bază de uree.
Ca o concluzie, putem spune că azotul, acest element indispensabil obținerii hranei de care avem nevoie, trebuie gestionat cu grijă. Lipsa de cunoștințe sau neglijența agricultorilor, indiferent că vorbim de gospodării de subzistență sau de ferme mari, nu pot constitui scuze pentru neaplicarea măsurilor de prevenție, având în vedere riscurile la care sunt expuși oamenii, animalele și plantele, în lipsa acestora.