Data publicării: 7 februarie 2019

La sfârșitul anilor 80, Uniunea Europeană s-a văzut confruntată tot mai des cu problema poluării apelor cu nitrați rezultată din împrăștierea îngrășămintelor pe câmp sau din evacuarea efluenților de la complexele zootehnice și din utilizarea excesivă a îngrășămintelor.

Deși utilizarea îngrășămintelor și a gunoiului de grajd cu conținut de azot este necesară agriculturii, astfel după cum stabilește Cartea verde a Comisiei intitulată „Perspective ale politicii agricole comune”, utilizarea excesivă a îngrășămintelor constituie un pericol pentru mediu.

Mai mult, poluarea dintr-o țară afecta și statele aflate mai în jos, pe cursul aceluiași râu. Poluarea transfrontalieră a apelor în interiorul UE implica eforturi concertate ale mai multor administrații naționale, ceea ce a adus fenomenul în atenția înalților decidenți europeni, pentru identificarea de soluții comune.

Cadrul de aplicare al Directivei Nitrați – pe scurt

În această situație, după mai multe runde de negocieri și dezbateri, la 12 decembrie 1991, Consiliul European a adoptat Directiva privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole (91/676/CEE), numită pe scurt Directiva Nitrați.

Acest important act normativ, structurat în 13 articole și cinci anexe, stabilește în termeni clari și foarte cuprinzători care este cadrul problemei și ce măsuri trebuie să ia statele membre pentru a rezolva problema poluării apelor cu azotați. Obiectivul directivei este stabilit în primul articol și este acela de „a reduce poluarea apelor provocată sau indusă de nitrații proveniți din surse agricole și de a preveni orice nouă poluare de acest tip”.

Fiecare stat membru are obligația de a desemna zonele care alimentează apele afectate de poluare cu nitrați sau cu risc de poluare, ca zone vulnerabile. În cazul în care statele membre stabilesc și aplică pe întreg teritoriul lor național programe de acțiune, sunt scutite de obligația de a desemna zonele vulnerabile specifice.

Pentru a asigura un nivel general de protecție împotriva poluării, fiecare stat membru are obligația stabilirii unui cod de bune practici agricole propriu ce trebuie respectat de toți agricultorii săi. Liniile directoare pentru elaborarea codurilor de bune practici agricole sunt stabilite, de asemenea, de Directiva Nitrați, anexa II.

Principala modalitate de intervenție a guvernelor pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați este prin programe de acțiune. În funcție de situația specifică, astfel cum am indicat și mai sus, unele state membre stabilesc și aplică programe de acțiune pe întregul lor teritoriu național. Aceasta este situația României. În alte cazuri sunt stabilite programe de acțiune ce vizează toate zonele vulnerabile desemnate de un anumit stat membru, ori, dacă se consideră necesar, se pot întocmi și implementa programe diferite pentru zone sau părți de zone vulnerabile. La elaborarea programelor de acțiune, fiecare stat membru ține cont de datele științifice și tehnice disponibile privind cantitățile de azot de origine agricolă sau provenind din alte surse, precum și de condițiile sale specifice de mediu.

Statele membre care aplică programe de acțiune pe întreg teritoriul național, printre care și România, au obligația de a supraveghea conținutul în nitrați al apelor (ape de suprafață și ape subterane) în puncte de măsurare selecționate, care permit determinarea întinderii poluării apelor cu nitrați proveniți din surse agricole.

În egală măsură, directiva obligă statele membre la evaluarea eficacității programelor de acțiune implementate, cât și la revizuirea acestora cel puțin o dată la fiecare patru ani. Orice modificare adusă trebuie notificată Comisiei Europene.

Mâine, în continuarea acestui articol vom prezenta câteva dintre normele principale de protecție a apelor stabilite de Directiva Nitrați.