Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Din experiența fermierilor: "Trebuie să fac și chestia asta!"

Data publicării: 2 septembrie 2019

Paul Chelaru, din Miroslava, este beneficiarul unui proiect cu finanțare nerambursabilă, în cadrul căruia crește cinci vaci de lapte. Pe lângă acestea, mai are încă zece. Intenționează să crească numărul vitelor cât de mult va putea.

Din experiența fermierilor:

"Deocamdată duc gunoiul departe, pe un deal!"

Fermierul Paul Chelaru a participat și el la instruirea organizată în cadrul platformei KTN privind modul de evitare a poluării apelor. "Am auzit la Primărie că va avea loc o întâlnire pe această temă. Consider că această întâlnire a fost utilă, pentru că orice lucru învățat e un câștig. Pe de altă parte, cea mai mare parte dintre lucrurile prezentate le știam, pentru că și la APIA, atunci când facem declarația, ne explică tot", apreciază el.

Principala problemă cu care se confruntă este lipsa cererii pentru lapte. "Zece dintre vaci nu le mulg deloc. Las tot laptele pentru vițeluși. Nu-mi convine să mulg vacile ca să dau laptele degeaba și atunci mai bine să crească vițeii cu lapte!", spune, cu obidă, crescătorul.

După întâlnire, gospodarul a început să-și facă gânduri și planuri: "O să-mi fac și eu o platformă din astea, ca să nu poluez", declară el.

Deocamdată, de multă vreme, duce gunoiul undeva departe, pe un deal. Nu are nicio amenajare specială, nicio membrană izolatoare, dar "e departe și nu e nicio apă pe-acolo", consideră, fără a realiza pericolul pe care îl generează pentru el și pentru vecinii săi!

După cum mai spune, "am platformă la proiect și o să vină control, așa că, până la urmă, trebuie să fac chestia asta!". Până atunci însă, nu consumă pentru băut decât apă îmbuteliată, cumpărată de la magazin...

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies