Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Din experiența fermierilor:Tehnologie de cultivare a lucernei în Lunca Dunării

Data publicării: 4 aprilie 2019

Astăzi vă prezentăm experiența unui fermier din județul Olt, undeva într-o fostă baltă a Dunării. „La noi e o situație mai specială, având în vedere specificul terenului. Pentru că ne aflăm în Lunca Dunării, într-o fostă baltă, dar și în sudul Olteniei, caracterizat, în general, de veri secetoase, șase luni pe an irigăm, iar alte șase luni desecăm”, povestește el.

Din experiența fermierilor:Tehnologie de cultivare a lucernei în Lunca Dunării

Lucerna este un mare consumator de substanțe nutritive!

Pentru că este o cultură care se înființează pentru câte cinci ani, pregătirii terenului i se asigură o atenție cu atât mai mare. În primul rând se face dezmiriștirea. Toamna se face o arătură adâncă, după care se discuiește. În primăvară, înainte de semănat, ba chiar și toamna, dacă se seamănă toamna, se face și o trecere cu combinatorul.

În ceea ce privește densitatea de semănat, „lucerna se reglează, oricum, singură. O cantitate mai mare de sămânță ajută la obținerea unei producții mai bune la primele două coase”, consideră fermierul. La o cantitate de 20 kg sămânță/ha, ceea ce corespunde la aproximativ 1.000 semințe/m², se obține o răsărire de 700 – 750 plante/m². După un an, rămân ceva mai mult de 200, pentru ca în anii patru și cinci să se reducă la doar 90, care este pragul de rentabilitate.

„Lucerna este un consumator mare de substanțe nutritive. Zece tone de fân conțin 340 kg de azot, 70 kg de fosfor, 20 kg de potasiu și 20 kg de calciu. Evident că aceste substanțe nu pot să existe toate în sol!”, spune cultivatorul. Din acest motiv, după discuire se aplică 200 kg/ha DAP, care se încorporează cu combinatorul.

Astfel îngrijită, cultura de lucernă oferă cinci coase în fiecare an. Productivitatea este de 12,5 tone fân cu umiditate 12% per hectar. Prima coasă se face în jur de 20 aprilie sau, în primul an, în cazul semănatului de primăvară, la 50 – 55 zile.

Pentru a asigura o lucernă de calitate și pentru a evita pierderile, mai sunt, însă, două chestiuni importante de urmărit: controlul bolilor și dăunătorilor și fertilizarea. La una dintre treceri pentru tratamente se adaugă și îngrășăminte lichide care conțin azot.

Concluzia fermierului este că „lucerna este o cultură comodă și avantajoasă. Lucerna asigură cea mai bună aprovizionare a solului cu azot. Mai bună decât soia și decât orice altă cultură premergătoare!”. Pe de altă parte, mai ales aflându-se în preajma Dunării, atenția acordată modului de fertilizare trebuie sporită, pentru a nu polua apa!

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies