Data publicării: 28 ianuarie 2020

Comuna Peretu, din județul Teleorman, este recunoscută ca un important bazin legumicol. Producția se face atât în spații protejate, cât și în câmp. Iar una dintre culturile care nu lipsește niciunui gospodar este cartoful. Și pentru că gospodarii de aici vor să aibă și eficiență sporită, cultivă cartofii și în spații protejate. Cu drag au acceptat să împărtășească din experiența lor și cititorilor site-ului „Apa noastră”.

O cultură profitabilă și curată

„Cartoful este o cultură foarte profitabilă, dacă vrei și știi cum să o faci”, spune unul dintre fermierii cu care am vorbit. El se ocupă de această activitate încă din anul 2010, când și-a construit singur primul solar de 1.000 m.p. În 2015, încurajat de rezultate, l-a construit și pe al doilea, cu aceeași suprafață.

Semănatul are loc imediat după Anul Nou, în jurul datei de 10 ianuarie. Pentru că plantele se recoltează timpuriu și se află într-un mediu protejat, nu este cazul să se aplice tratamente împotriva bolilor și dăunătorilor, a explicat fermierul.

Încălzirea se face cu sobe cu rumeguș, cu tiraj forțat. De asemenea, solariile sunt prevăzute cu sistem de irigație prin aspersiune.

Recoltarea are loc în jurul datei de 20 aprilie. Media anuală a producției este de 3.500 – 4.000 kg/solar, ceea ce ar corespunde a 35 – 40 tone/hectar.

Toate lucrările se fac cu un tractoraș mic, la care se pot atașa diverse echipamente.

Una dintre „șmecheriile” folosite este ca într-unul dintre solarii să cultive un soi mai timpuriu, iar în cel de-al doilea unul de calitate superioară și mai productiv. În acest fel, în primul caz câștigul este asigurat de faptul că marfa este scoasă la vânzare când încă la majoritatea cultivatorilor producția nu este încă gata și prețul este mare. Apoi, când deja pe piață oferta crește, calitatea superioară a celuilalt soi îi permite să obțină în continuare prețuri bune.

Din păcate, cea mai mare parte a producției pleacă în Polonia. În fiecare an procesatorii din această țară își trimit camioanele să cumpere marfa din Peretu.

„Parcă mi-e ciudă, mai ales când șoferul mi-a spus că, după prelucrare ajung tot în România, fie congelați, fie sub formă de chips-uri”, mărturisește fermierul nostru.

Așadar, cartoful poate fi o cultură foarte rentabilă pentru posesorii de sere sau solarii. Pentru că, așa cum arată experiența descrisă, nu se folosesc îngrășăminte în exces și nici tratamente, este și o cultură nepoluantă, care contribuie la păstrarea calității apei din fântânile învecinate!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: