
Ploaia este, de obicei, unul dintre lucrurile cele mai dorite de fermieri. Dar, și aici se aplică proverbul românesc care spune că tot ce e prea mult strică. Fapt pe care, anul acesta l-au simțit pe pielea lor aproape toți agricultorii din România. Câteva impresii ale unui fermier din vestul țării vi le prezentăm mai jos.
Drenarea trebuie pregătită din timp
Ferma despre care vorbim se află în apropiere de Chișineu-Criș, undeva la confluența Câmpiei Crișurilor cu Câmpia Zarandului. Peste iarnă și la începutul primăverii în zonă nu s-au înregistrat decât precipitații slabe. Apoi, dintr-o dată, în luna aprilie au început ploile, care nu s-au oprit mai bine de o lună. Peste 320 litri/metrul pătrat s-au adunat, în condițiile în care media multianuală a zonei este de 580 de litri.
În regiune solul este unul greu, argilos, astfel că a fost favorizată băltirea. Mare parte dintre culturi, alcătuite din rapiță și grâu, semănate în toamnă, și floarea-soarelui, sorg și porumb semănate în primăvară, au ajuns sub apă. Ba mai mult decât atât: o suprafață destul de însemnată de teren, care era destinată culturii de porumb n-a mai putut fi semănată. Abia mult mai târziu, în luna iunie, s-a semănat acolo lucernă, profitându-se măcar așa de anul ploios.
Altfel, pagubele produse au fost destul de însemnate. Pe de o parte culturile, având prea multă apă, nu au putut crește așa cum trebuie. Pe de altă parte, diverse ciuperci s-au dezvoltat în culturi, pentru că au avut condiții ideale. În același timp, din cauza solului mult prea moale nu s-a putut intra pentru a se aplica tratamentele necesare. Iar colac peste pupăză, cum se mai spune, îngrășămintele aplicate la momentul pregătirii terenului și la semănat au fost spălate. Astfel, culturile nu au mai beneficiat de nutrienții necesari, ceea ce le-a făcut dezvoltarea și mai dificilă. Nu a făcut nimeni o analiză, dar este o certitudine că apele de suprafață din zona fermei au fost poluate cu azot, mai ales că, la grâu, de exemplu, în primăvară au fost aplicate două fertilizări cu nitrocalcar, câte 300 și, respectiv, 150 kg/ha. „Acum nu mă mai aștept la o producție mai mare de cinci tone/ha”, spune necăjit fermierul.
O altă lecție învățată a fost aceea privind necesitatea lucrărilor de drenare. Pentru a putea aduce activitatea la condiții cât de cât normale, fermierul a trebuit să utilizeze o freză forestieră și un screper!
În concluzie, nici ploaia prea multă nu-i bună. Iar un fermier bun trebuie să își asigure, pe lângă toate celelalte și o bună drenare pe terenurile lucrate, înainte de a apărea băltirile.