Data publicării: 15 noiembrie 2021

Conform noului Program de Acțiune (PA), începând cu data de 15 noiembrie se interzice aplicarea îngrășămintelor organice și chimice în câmp, în grădini, în livezi și vii sau pe pajiști, și în zona de câmpie. De la această dată, practic toată țara se află în perioada de interdicție.

Atenție la regulile de aplicare a îngrășămintelor chimice!

Singurele spații care sunt exceptate de la această interdicție sunt spațiile protejate, precum serele și solariile, în care temperatura depășește 5°C.

De anul acesta, ca o noutate, în perioada de interdicție este totuși permisă aplicarea de fertilizanți, pentru culturile de toamnă sau extratimpurii, atunci când starea plantelor o cere și vremea permite. Este permisă doar utilizarea îngrășămintelor chimice, în limita a 50 kg/substanță activă/ha.

Această derogare nu înseamnă însă că nu trebuie aplicate măsurile obișnuite de prevenire a poluării. Dimpotrivă, toate obligațiile prevăzute de PA privind procedurile de împrăștiere a fertilizanților se aplică întocmai!

În ceea ce privește sfârșitul perioadei de interdicție, și acesta variază în funcție de cele trei zone definite prin relieful predominant din unitatea teritorial-administrativă: câmpie, deal, munte. La câmpie se încheie pe 10 martie, având o durată de 115 zile. La deal aplicarea îngrășămintelor organice devine legală zece zile mai târziu, pe 20 martie, iar la munte pe 25 martie. Acolo, perioada de interdicție ajunge să numere 140 de zile!

Respectarea perioadelor de interdicție este una dintre garanțiile că poluarea apelor, atât a celor din pânza freatică, cât și a celor de suprafață, este evitată!

Recomandări ale editorilor pe aceeași temă: